STUDIU Depresia poate fi prevenită: 7 factori importanți pentru sănătatea mintală

Data actualizării: Data publicării:
sanatate mintala
STUDIU Depresia poate fi prevenită: 7 factori importanți pentru sănătatea mintală. Foto: Profimedia

Un stil de viaţă sănătos a fost mult timp asociat cu o stare fizică bună, însă cercetări recente afirmă că efectele acestuia se răsfrâng şi asupra sănătăţii mintale, transmite joi agenţia Xinhua.

Şapte factori de stil de viaţă sănătos, care includ consumul moderat de alcool, alimentaţia sănătoasă, activitatea fizică regulată, somnul adecvat, abţinerea de la fumat, limitarea comportamentului sedentar şi conexiunile sociale frecvente, sunt asociaţi cu un un risc mai scăzut de depresie, potrivit constatărilor unui studiu publicat recent în jurnalul ştiinţific Nature Mental Health și citat de Agerpres.

Studiul a fost condus în comun de o echipă internaţională de cercetători de la mai multe institute, între care Universitatea Fudan din China şi Universitatea Cambridge din Marea Britanie.

Echipa a identificat cei şapte factori de stil de viaţă sănătos analizând date colectate de la aproape 290.000 de persoane din cadrul Biobank din Marea Britanie, o bază extinsă de date biomedicale şi o resursă de cercetare.

Potrivit rezultatelor, dintre cei şapte factori, somnul de şapte până la nouă ore pe noapte are cel mai semnificativ impact, reducând riscul de depresie cu 22%.

Acesta este urmat îndeaproape de abţinerea de la fumat, care reduce riscul cu 20%.

Menţinerea conexiunilor sociale frecvente reduce riscul de depresie cu 18%, iar o activitate fizică regulată scade acest risc cu 14%.

Limitarea comportamentului sedentar la niveluri reduse până la moderate scade cu 13% riscul de depresie, consumul moderat de alcool - cu 11% şi adoptarea unei alimentaţii sănătoase - cu 6%.

Studiul a remarcat, totodată, că structura creierului şi mecanismele imunometabolice şi genetice ar putea explica legătura dintre stilul de viaţă şi depresie.

"Coroborate, descoperirile noastre sugerează că adoptarea unui stil de viaţă sănătos ar putea ajuta la prevenirea depresiei", se arată în studiu.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...