Sondaj INSCOP. Nicușor Dan rămâne pe primul loc în cursa pentru Primăria Capitalei, urmat de Piedone. Ce scor ar obține Firea

Data publicării:
Colaj foto: Nicușor Dan (st), Gabriela Firea (mij) și Cristian Poepescu Piedone (dr) /
Colaj foto: Nicușor Dan (st), Gabriela Firea (mij) și Cristian Poepescu Piedone (dr) / Surse foto: Inquam Photos / Malina Norocea, Inquam Photos / Octav Ganea, Inquam Photos / George Călin

Actualul primar al Capitalei Nicuşor Dan se află pe primul loc în intenţiile de vot ale bucureştenilor pentru postul de primar general, cu 38,5 %, urmat de Cristian Popescu Piedone - 27,4% şi de Gabriela Firea - 21,4%, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro. Nicuşor Dan conduce şi în topul notorietăţii, pe locul al doilea aflându-se Gabriela Firea, iar pe al treilea, Cristian Popescu Piedone. În schimb, Piedone conduce în topul încrederii, fiind urmat de Nicuşor Dan şi de Gabriela Firea. În ceea ce priveşte votul pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), scorurile sunt: Alianţa Dreapta Unită - 31,4%, PSD - 29%, PNL - 13,9%. Aproape 70% dintre cei chestionaţi declară că vor merge în mod sigur la vot.

În ceea ce îl priveşte pe actualul primar general, 98,5% dintre bucureşteni au auzit de Nicuşor Dan, iar 38,5% dintre cei care au auzit de Nicuşor Dan au încredere multă şi foarte multă în el. Raportat la totalul populaţiei, 38% au încredere în Nicuşor Dan.

98,2% dintre locuitorii Capitalei au auzit de Gabriela Firea şi 32,5% dintre aceştia o creditează cu încredere multă şi foarte multă (31,9% raportat la totalul populaţiei care locuieşte sau are viză de flotant în Capitală).

97,9% dintre bucureşteni au auzit de Cristian Popescu Piedone şi 40,2% dintre aceştia au încredere foarte multă şi multă în el (faţă de 39,4% raportat la total populaţie).

De candidatul PNL, Sebastian Burduja au auzit 60,4% dintre bucureşteni şi 20,6% dintre cei cau au auzit de liderul liberal au încredere multă şi foarte multă în acesta (respectiv 12,5% raportat la totalul populaţiei Capitalei).

Candidatul AUR Mihai Enache beneficiază de o notorietate de 21,2% şi de un nivel de încredere multă şi foarte multă din partea celor care au auzit de el de 7,6%, respectiv de 1,6% raportat la totalul populaţiei Bucureştiului.

Estimarea prezenţei la alegerile locale

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că sigur nu” vor merge la vot şi 10 sigur da” vor merge la vot, 6.6% dintre bucureşteni au ales 1, 0,5% au ales 2, 0,7% au ales 3, 0,3% au ales 4, 3,0% au ales 5, 1,4% au ales 6, 6,8% au ales 7. 5,3% indică 8, 5,5% 9 şi 69,3% indică 10, adică declară că sigur se vor prezenta la alegerile locale). 5% dintre cei chestionaţi nu ştiu sau nu răspund la întrebare.

Intenţia de vot la Consiliul General al Municipiului Bucureşti

Raportat la cei 74,5% dintre respondenţi care au exprimat o opţiune de vot, dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri locale pentru Consiliul General al Municipiului Bucureşti, 31,4% dintre voturi ar fi obţinute de Alianţa Dreapta Unită (USR, PMP, Forta Dreptei), 29% dintre voturi ar merge către PSD, 13,9% către PNL şi 10,6% către AUR. PUSL ar obţine 6,7% dintre voturi, PER 2,7%, SOS România 2,6%, 0,7% ar vota un candidat independent la CGMB şi 2,3% indică opţiunea alt partid”.

Intenţia de vot pentru primarul general al Municipiului Bucureşti

Dacă duminica viitoare bucureştenii ar fi chemaţi să îşi voteze noul primar general, din cei 89,1% care exprimă o intenţie de vot, 38,5% l-ar vota pe Nicuşor Dan (susţinut de Alianţa Dreapta Unită – USR, PMP, Forţa Dreptei), 27,4% pe Cristian Popescu Piedone (PUSL), 21,4% pe Gabriela Firea (PSD), 10,1% pe Sebastian Burduja (PNL) şi 2,4% pe Mihai Enache. 0,1% dintre respondenţi au indicat alt candidat, în timp ce niciun respondent nu a declarat că ar vota un independent.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 23 - 27 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 2.100 persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,14 %, la un grad de încredere de 95%.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...