După 100 de ani în care au fost considerate dispărute, balenele sei au reapărut în largul coastelor Patagoniei

Data publicării:
balena sei
Cercetătorii au înregistrat imagini cu aceste balene din bărci, cu ajutorul dronelor şi din mediul subacvatic. Foto: Profimedia

Balenele gigantice sei (Balaenoptera borealis), care au dispărut din apele din largul coastelor Patagoniei în urmă cu un secol din cauza vânătorii excesive, au început să reapară în aceste ape, fapt care demonstrează modul în care speciile îşi pot reveni dacă sunt luate măsuri adecvate pentru protecţia lor, transmite Reuters.

În anii 1920 şi 1930, vânătorile regulate de balene din zona coastelor argentiniene a dus la declinul acestei populaţii de cetacee. În ultimii 50 de ani, interdicţiile internaţionale privind vânătoarea de balene au ajutat populaţiile de balene sei şi de alte feluri să se refacă. 

„Au dispărut pentru că erau vânate, nu au dispărut complet, dar numărul lor a scăzut atât de mult, încât nu au mai fost văzute de foarte mult timp”, a explicat Mariano Coscarella, biolog şi cercetător specializat în ecosisteme marine de la institutul argentinian CONICET, potrivit Reuters, preluată de Agerpres.

Coscarella a adăugat că a fost nevoie de câteva decenii pentru ca populaţia de balene sei să se refacă suficient pentru ca aceste balene să fie din nou văzute.

„În acest caz, a fost nevoie de peste 80 de ani. Ele se reproduc la fiecare 2 sau 3 ani şi astfel a fost nevoie de aproape 100 de ani ca populaţia de balene să fie suficient de numeroasă încât oamenii să-şi dea seama că sunt încă acolo”, a mai precizat Coscarella.

O echipă de biologi marini, din care face parte şi Mariano Coscarella, a ataşat emiţătoare de câteva balene sei pentru a le descoperi rutele de migraţie în cadrul proiectului Pristine Seas, desfăşurat de National Geographic. Cercetătorii au înregistrat imagini cu aceste balene din bărci, cu ajutorul dronelor şi din mediul subacvatic.

„Putem considera că acesta este un succes al acţiunilor de conservare a speciilor la nivel global”, a mai subliniat Coscarella.

Editor : Cristina Sava

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Câți bani a câștigat Theo Rose la începutul carierei. Artista a dezvăluit și ce și-a cumpărat din prima...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...