VIDEO. Ce trebuie să faci în cazul unui accident când mașina în care te afli se răstoarnă

Data actualizării: Data publicării:
accident
Ce trebuie să faci în cazul unui accident când mașina în care te afli se răstoarnă. Foto: Profimedia

Specialistul în conducere defensivă, Emil Gâtej, ne învăță ce trebuie să facem în situațiile critice care pot apărea în trafic. Astăzi vă arătăm cum se procedează în cazul în care mașina se răstoarnă parțial sau total.

Emil Gâtej - specialist în conducere defensivă: Am ajuns în simulatorul de răsturnare. În momentul în care avem de-a face cu un astfel de accident,  să știm niște detalii care ne-ar putea salva viața. Te împingi tare, genunchii adunați sub volan și te împingi tare în mână, cu o mână te duci la centură. Deschizi. Te ții bine, genunchiul îl pui aici. Așa, fără frică, perfect. Și te rostogolești. Ce ne vine să facem? Să spargem parbrizul, să ieșim prin el. Nu se poate, mașinile noi au parbrizul bine lipit de caroserie și e făcut dintr-o suprapunere de straturi: sticlă, plastic, sticlă. Ne mai poate veni ideea să ieșim pe sus sau poți încerca să deschizi ușa. E aproape imposibil. Foarte periculos pentru că în acest fel ne putem răni cu ușa. Și mai mult, dacă încercăm să ieșim pe sus putem destabiliza mașina, care se poate răsturna pe noi. Zona prin care putem ieși este zona de jos, zone cât mai sigure. Coborâm întotdeauna pe geamul lateral, sau pe ușa laterală cu picioarele în față. E bine ca noi să avem în mașină, prins de chei, undeva la îndemână un astfel de dispozitiv. Pur și simplu apăsăm cu el și geamul mașinii se va sparge, ca zahărul se va face bucățele și vom putea ieși în siguranță fără ca cioburile să ne rănească. Fiecare dintre aceste informații, la un moment dat, ne poate salva viața.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
SRI, mesaj viral pe Facebook, de Ziua Copilului: „Tu ce vrei să te faci când o să fii mare?”
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...