Peste 500 de copii nu au putut pleca în vacanță cu părinții, în ultimele trei săptămâni, după ce au fost opriți la frontieră

Data publicării:
politia de frontiera
Peste 500 de copii au fost opriţi în punctele de frontieră din România, în ultimele trei săptămâni

Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră (ITPF) informează că în ultimele trei săptămâni, de la începutul acestei vacanţe şcolare, peste 500 de copii români nu au putut părăsi ţara, ca urmare a faptului că părinţii sau însoţitorii acestora nu deţineau documentele necesare pentru a putea călători în străinătate.

Potrivit unui comunicat al IGPF, de la începutul acestui an, poliţiştii de frontieră au întrerupt călătoria a aproximativ 1.600 cetăţeni români minori ca urmare a faptului că părinţii/însoţitorii nu deţineau documentele necesare pentru a călători împreună cu minorul în condiţii legale.

Potrivit sursei citate, aceste situaţii sunt constatate tot mai des odată cu finalizarea cursurilor şi începerea vacanţelor de vară.

"Astfel, începând cu 10 iunie, poliţiştii de frontieră nu au permis ieşirea din ţară a peste 500 cetăţeni români minori ( aproximativ o treime din totalul de la începutul anului), aflaţi într-una din situaţiile următoare - nu posedau documente de călătorie valabile, părintele însoţitor nu avea acordul celuilalt părinte prin procura notarială, însoţitorii minorilor, alţii decât părinţii, nu au prezentat cazierul judiciar", se subliniază în comunicat.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...