Video Imagini uluitoare dintr-un palat recuperat de Primăria Timișoara de la interlopi: Uși blindate și mobilier aurit de sute de mii de euro

Data actualizării: Data publicării:
palat
Foto: Captură video Digi24

Imagini incredibile surprinse într-o clădire istorică din Timișoara, deținută fraudulos zeci de ani de clanul interlop Cîrpaci și recuperată acum de Primărie. Mobilier aurit, candelabre de peste o sută de mii de euro și pardoseală din granit de sute de mii de euro. Bărbatul care a cumpărat casa de la interlopi spune că vrea să recupereze acum de la Primărie toți banii investiți în clădire: 1.2 milioane de euro. Imaginile din interiorul palatului au fost făcute publice de jurnaliștii de la Adevărul

Palatul din centrul Timișoarei, recuperat luna trecută de Primărie, a fost legat de clanul Cârpaci. Membrii clanului sunt acuzați că au reușit prin metode ilegale să dețină zeci de clădiri de patrimoniu din oraș. Mai exact, această clădire a aparținut unei familii din Arad, iar în 1950 a fost naționalizată de comuniști. Însă, din cauza unor erori produse la acea vreme, statul român nu a fost trecut drept proprietar al clădirii.

Imediat după Revoluție, Ionelaș Cârpaci a falsificat o procură prin care vechii proprietari aveau de gând să vândă clădirea. Au avut loc mai multe vânzări succesive. 6 ani mai târziu era cercetat pentru mai multe escrocherii imobiliare. Drept urmare, ca să scape de probleme, acesta a convins, în schimbul unei sume de bani, foștii proprietari să renunțe la pretenții asupra clădirii și a vândut palatul lui Momiță Bona. Fostul proprietar susține că din 1996 și până acum a investit în casă peste 1,2 milioane de euro.

„Granitul ăsta, 200 de mii de euro. Ușile astea le-am făcut în Austria, cel puțin 180 de mii de euro. Toate candelabrele astea care sunt în toată casa, peste o sută și ceva de mii de euro, care poate să vină și să facă expertiza. De aici din România eu vreau să vină expertiza să facă. Tot mobilierul ăsta costă jumătate de milion. Numai ușile astea care sunt, peste 60 de mii. Uși blindate, poți să tragi cu cartușul în ele, sunt tari făcute acum 20 de ani”, arată Momiță Bona. 

Într-un interviu acordat publicației Adevărul, fostul proprietar spune, însă, că nu are de gând să renunțe așa ușor la imobil și cere despăgubiri. „Ei au bani să-mi plătească casa? Dacă ei au bani să-mi plătească casa, Primăria sau statul, eu o dau, ce să mai spun?”

Proaspăt intrată în visteria statului, administrația locală din Timișoara vrea să transforme clădirea din centrul orașului într-o grădiniță.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...