Ungaria a blocat o decizie UE pentru taxarea companiilor multinaționale cu minimum 15 la sută

Data publicării:
ministrul de finante al ungariei Mihaly Varga
Ministrul de finanțe al Ungariei Mihaly Varga a blocat un acord UE pentru taxarea multinaționalelor cu minimum 15 la sută Foto: Profimedia Images

Uniunea Europeană s-a lovit vineri de un veto neașteptat din partea Ungariei pentru decizia de taxare a companiilor multinaționale cu un impozit de minimum 15 la sută, după ce era așteptat un acord, întrucât Polonia renunțase la opoziția sa anterioară față de acest demers.

Pe ultima sută de metri a apărut opoziţia Ungariei, în condiţiile în care pentru un acord ar fi fost nevoie de sprijinul tuturor celor 27 de state membre. Este o lovitură și pentru Franța care făcuse din ajungerea la un acord un obiectiv-cheie al preşedinţiei franceze a UE, ce se încheie la sfârșitul acestei luni

Ministrul ungar al finanţelor, Mihaly Varga, le-a spus vineri omologilor din UE că ţara sa nu poate sprijini, în acest moment, o reformă a modului de taxare a companiilor, ceea ce a împiedicat practic ajungerea la un acord cu privire la acest subiect la nivelul Uniunii Europene, informează Reuters, preluată de Agerpres.

„Ungaria nu poate sprijini, la acest moment, adoptarea unei directive privind nivelul minim de impozitare la nivel global”, le-a spus Mihaly Varga miniştrilor europeni ai finanţelor, reuniți vineri în cadrul unei reuniuni Ecofin. „Demersurile pregătitoare nu sunt gata. Cred că trebuie să continuăm eforturile pentru a găsi o soluţie”, a adăugat Mihaly Varga.

Ministrul francez de finanţe, Bruno Le Maire, nu şi-a ascuns dezamăgirea faţă de veto-ul Ungariei, dar i-a îndemnat pe omologii săi europeni să continue eforturile pentru un acord la o dată ulterioară.

La reuniunea Ecofin de vineri, ministrul polonez al Finanţelor, Magdalena Rzeczkowska, a anunţat că autorităţile de la Varşovia au renunţat la opoziţia exprimată anterior cu privire la o reformă a taxării companiilor.

Franţa voia ca Uniunea Europeană să fie prima entitate juridică ce va transpune în legislaţie un proiect istoric aprobat anul trecut de 140 de ţări, printre care şi Polonia, sub egida OECD, după cinci ani de dezbateri.

Intrarea în vigoare, în Europa, a acestui impozit minim pentru multinaţionale este prevăzută pentru data de 31 decembrie 2023. Dacă iniţial era programat să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2023, data a trebuit să fie amânată pentru 2024, ca răspuns la solicitările anumitor ţări care au cerut mai mult timp.

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cât valorează noul inel de logodnă primit de Hailey Bieber de la soțul ei. Justin a scos o sumă uriașă din...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...