„Politiciana-fantomă” a Italiei și-a arătat, pentru prima dată, chipul în public

Data publicării:
pietra

„Politicianul fantomă” al Italiei, așa cum a fost numită Piera Aiello, care a candidat anonim la alegeri, de teama amenințărilor mafiei, și-am arătat chipul în public, pentru prima dată în ultimii 25 de ani, scrie The Guardian.

„După toți acești ani petrecuți în umbră, astăzi pot în sfârșit să ies în fața lumii fără să îmi fie teamă să îmi arăt eu fața”, a declarat Piera Aiello, în vârstă de 51 de ani. „Este ca și când aș fi renăscut. În acest moment, mă simt complet liberă”, a adăugat ea.

Aiello a trăit în pericol încă din 1991, când a văzut cum doi asasini ai Mafiei i-au ucis soțul. Doi ani mai târziu, ea a intrat în programul de protecție a martorilor.

În martie, Aiello a fost candidata anti-mafia în Sicilia a partidului populist Mișcarea Cinci Stele și a câștigat un mandat, în ciuda faptului că a trebuit să candideze și să își facă toată campania în anonimat, mereu aflându-se sub escorta forțelor de ordine.

Aflându-se în programul de protecție a martorilor, Aiello nu avea voie să își arate chipul în public, să fie fotografiată sau să participe la evenimente în cadrul campaniei electorale. Ea apărea adeseori cu fața acoperită de un văl și a devenit cunoscută în presă drept „candidata fără chip” sau „candidatul fantomă”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Aiello s-a născut în Partanna, în vestul Siciliei. La doar 14 ani, a fost obligată să se căsătorească cu fiul lui Vito Atria, capul Mafiei siciliene. Însă în 1991, un clan mafiot rival i-a ucis soțul: „Aveam o pizzerie. Într-o seară, au intrat doi bărbați. S-au uitat la soțul meu și au tras, fără să spună un cuvânt, iar el s-a prăbușit la pământ, sub ochii mei”.

După ce a decis să depună mărturie împotriva asasinilor, informațiile ei au ajutat la capturarea mai multor lideri mafioți. Însă cât timp alții rămâneau în libertate, viața ei era în continuare în pericol.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cât valorează noul inel de logodnă primit de Hailey Bieber de la soțul ei. Justin a scos o sumă uriașă din...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...