Funcţionari europeni în grevă pentru a-şi apăra puterea de cumpărare

Data publicării:
reuniune a consiliului UE 1

Potrivit sindicatului, dacă statele membre ale Uniunii Europene (UE) continuă politica de austeritate, funcţionarii europeni riscă să piardă 60% din puterea de cumpărare în cursul următorilor 15 ani, relatează Mediafax.

Funcţionarii denunţă, de asemenea, proiectul de ridicare a vârstei de pensionare de la 63 la 67 de ani.

Proiect de buget revizuit în scădere

Îndemnul la grevă vizează doar Consiliul. Aceasta este instituţia care reprezintă statele membre UE, unde un grup de lucru reflectează în prezent asupra unei revizuiri a calculului salariilor, pensiilor şi perspectivelor de carieră ale funcţionarilor.

Funcţionarii europeni care lucrează la Comisia Europeană (CE), la Parlamentul European (PE) şi în alte instituţii europene nu participă la această acţiune.

Şefii de stat şi de guvern din UE au votat, în februarie, în favoarea unui proiect de buget european pentru perioada 2014-2020 revizuit în scădere.

Dacă acest proiect de buget, contestat de PE, este adoptat, funcţionarii europeni ar urma să strângă cureaua în mod semnificativ, afirmă reprezentanţii lor. Proiectul de buget prevede reducerea cu șapte miliarde de euro a bugetului alocat funcţionarilor publici europeni pentru această perioadă, subliniază ei.

Ce salarii au funcționarii

Salariile şi avantajele celor aproximativ 55.000 de funcţionari europeni reprezintă un subiect constant de polemici. Cotidianul german Die Welt a făcut senzaţie, la începutul anului, afirmând că „4.365 de funcţionari europeni câştigă mai mulţi bani decât cancelarul” (adică 21.000 de euro pe lună), relează Mediafax.

CE a dezminţit această informaţie, afirmând că niciun funcţionar nu câştigă mai mult decât Angela Merkel. Cel mult, funcţionarii CE câştigă 18.000 de euro pe lună, susţine Comisia.

Salariile funcţionarilor europeni sunt cuprinse între 2.600-4.400 de euro brut pentru personalul de execuţie (secretari, asistenţi) şi între 4.400-18.000 de euro brut pentru personalul de conducere. La aceasta se adaugă numeroase prime, între care o primă de expatriere care se ridică la 16% din salariul brut, alocaţii familiale de aproximativ 400 de euro pe lună şi pe copil până la 26 de ani şi gratuitate completă pentru şcolarizare.

Începând din noiembrie 2011, CE a prezentat o reformă a statutului funcţionarilor europeni. Ea propune reducerea efectivului cu 5% până la orizontul lui 2017. De asemenea, reforma propune creşterea timpului de muncă săptămânal de la 37,5 la 40 de ore şi creşterea vârstei de pensionare de la 63 la 65 de ani.

Între alte măsuri, CE a propus ca remunerările să fie indexate în funcţie de fluctuaţiile salariale în serviciile publice ale tuturor statelor membre UE.

În prezent, salariile evoluează în funcţie de variaţiile înregistrate în opt state, şi anume Germania, Belgia, Spania, Franţa, Italia, Luxemburg, Olanda şi Marea Britanie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Shakira, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Pur și simplu nu am fost norocoasă!” Ce spune despre monogamie
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...