Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie

Data actualizării: Data publicării:
imagine din Antarctica / vasul de cercetare polară Alexandr Karpinski
Rezervele de petrol descoperite de ruși în Antarctica sunt destul de mari pentru a satisface cererea globală timp de 14 ani. Colaj foto: Profimedia Images / X (Twitter)

Rusia a descoperit rezerve uriașe de petrol în teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie, potrivit dovezilor prezentate într-o ședință a Camerei Comunelor a Parlamentului Regatului Unit, scrie Newsweek.

Vasul rusesc de cercetare polară Alexander Karpinski nu a atras prea mult atenția când a ancorat în Cape Town în 2020, la întoarcerea din Antarctica. La vremea aceea, lumea era mult mai îngrijorată de pandemia de coronavirus decât de anunțul făcut de ruși: descoperiseră aproximativ 70 de miliarde de tone de petrol și gaz în Marea Weddell.

Rezervele descoperite conțin echivalentul a aproximativ 511 miliarde de barili de petrol, o producție de 10 ori mai mare decât cea obținută din Marea Nordului în ultimii 50 de ani - destul cât să satisfacă cererea globală timp de 14 ani, potrivit The Telegraph.

Marea Weddell face parte din teritoriile din Antarctica revendicate de Marea Britanie, dar și de Chile și Argentina.

Cu toate că nu și-au revendicat oficial niciun teritoriu în Antarctica, Rusia, împreună cu SUA și China, și-au mărit treptat prezența în regiune în ultimii ani lansând mai multe programe științifice și înființând 5 stații de cercetare din 1957 și până acum.

Acum, însă, au apărut temeri că Rusia încearcă să își facă simțită prezența în regiune - și nu doar prin metode de cercetare științifică.

MARINE WILDLIFE
Cu toate că nu și-au revendicat oficial niciun teritoriu în Antarctica, Rusia, împreună cu SUA și China, și-au mărit treptat prezența în regiune în ultimii ani. Foto: Profimedia Images

Antarctica este guvernată de Tratatul Antarcticii, semnat prima dată pe 1 decembrie 1959, care spune că nicio țară nu deține vreo parte din Antarctica și desemnează regiunea drept un continent dedicat păcii și științei, ceea ce înseamnă că toate activitățile de exploatare a zăcămintelor de petrol în zonă sunt interzise.

Experții susțin acum că Rusia ar putea explora părți din Antarctica în căutare de petrol și gaze și studiază continentul din rațiuni militare, încălcând tratatul.

Acțiunile Rusiei în regiune ar putea „semnala o potențială amenințare la adresa interdicției permanente asupra mineritului”.

„Există îngrijorarea că Rusia colectează date seismice ceea ce ar putea fi interpretată ca o prospecțiune, mai degrabă decât cercetare științifică”, a spus Klaus Dodds, profesor de geopolitică la Colegiul Regal Holloway din Marea Britanie.

„Acțiunile Rusiei trebuie înțelese ca o decizie de a submina normele asociate cu cercetarea seismică și, în ultimă instanță, un precursor pentru extracția ulterioară de resurse.”

vas-de-cercetare-polară-Alexandr-karpinski
Vasul de cercetare polară Alexandr Karpinski în portul din Cape Town, Africa de Sud. Foto: Profimedia Images

Dodds a explicat că, odată cu invazia rusească a Ucrainei, au existat „îngrijorări mari” legate de posibilitatea ca înrăutățirea relațiilor Moscovei cu lumea occidentală să „declanșeze o competiție strategică” între țările implicate, care va fi „tot mai evidentă în Antarctica”.

Astfel de tensiuni se resimt deja: Rusia și China au blocat încercările altor națiuni care au semnat Tratatul Antarcticii să își extindă regiunile protejate de pe continent în 2022.

Șapte țări, inclusiv Australia, Argentina, Chile, Franța, Noua Zeelandă, Norvegia și Marea Britanie, au teritorii în Antarctica pe care și le revendică. Totuși, SUA și majoritatea celorlalte țări nu recunosc aceste revendicări.

Editor : Raul Nețoiu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Câți bani a câștigat Theo Rose la începutul carierei. Artista a dezvăluit și ce și-a cumpărat din prima...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...