Medvedev îl ironizează pe cancelarul german, după protestele fermierilor: „Puțin probabil ca Scholz, Cârnatul de Ficat, să reziste”

Data actualizării: Data publicării:
dmitri medvedev si olaf scholz
Dmitri Medvedev l-a ironizat pe cancelarul federal german în legătură cu protestele din această săptămână ale fermierilor. FOTO: Profimedia Images

Fostul preşedinte al Federaţiei Ruse, Dmitri Medvedev, l-a ironizat pe cancelarul federal german în legătură cu protestele din această săptămână ale fermierilor şi a prezis că Olaf Scholz va avea în continuare dificultăţi, informează marţi dpa, citată de Agerpres.

„Greve în Germania: fermierii au blocat mare parte din această ţară. Subvenţiile s-au terminat şi sumele astronomice cheltuite pe Ucraina continuă să crească. Iar Germania este finanţatorul principal. Dacă lucrurile vor continua la fel, naţionaliştii ucraineni ar putea în curând să-şi exporte protestele la Berlin. În acest caz, este foarte puţin probabil ca Scholz, Cârnatul de Ficat, să reziste”, a ironizat Medvedev. În orice caz, Rusia va urmări evenimentele "cu interes maliţios”, a scris Medvedev, care a fost în trecut şi prim-ministru al Rusiei, pe platforma socială X, fosta Twitter, luni seara.

Luni, fermierii din Germania au protestat din nou față de tăierile subvenţiilor din agricultură, perturbând traficul în multe zone.

Moscova a afirmat în repetate rânduri că ajutorul Occidentului pentru Ucraina şi sancţiunile împotriva Rusiei au dus la dificultăţi economice pentru Germania.

De la izbucnirea războiului Rusiei împotriva Ucrainei, Medvedev este considerat unul dintre promotorii liniei dure de la Moscova. El a lansat în repetate rânduri insulte la adresa unor politicieni occidentali şi ucraineni.

În ceea ce priveşte expresia „cârnat de ficat supărat” la adresa lui Olaf Scholz, aceasta a fost utilizată prima dată de fostul ambasador al Ucrainei la Berlin Andrii Melnik. De la începutul războiului, Andrii Melnik a avut mai multe ieşiri total nediplomatice la adresa unor politicieni germani, pe care îi considera prea reticenţi în ce priveşte ajutorul pe care Germania trebuia să-l acorde ţării sale.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oprah Winfrey, internată de urgență. Care este starea celebrei prezentatoare TV
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dakota Johnson și Chris Martin, relație cu despărțiri și împăcări. Ce s-a aflat despre actriță și solistul de...
Film Now
Robert De Niro, îndrăgostit lulea de iubita lui cu 35 de ani mai tânără. Actorul nu s-a oprit din zâmbit în...
Adevarul
Rezultate alegeri locale 2024. Suceava: Tânărul care l-a învins pe Gheorghe Flutur. S-a înscris în PSD din...
Newsweek
Ce pensie primești la recalculare dacă ai muncit pe salariu mediu timp de 35 sau 45 de ani?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Motivul real pentru care Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare conacul din Los Angeles...
UTV
(VIDEO) Manelistul Babasha a cantat la concertul Coldplay de pe Arena Nationala. Publicul a huiduit