Isteria apocalipsei a transformat un sat din Franța într-o fortăreață

Data publicării:
21112012 20satuc 20franta-34595

Cuibărit la poalele Pirinelor, micuţul sat Bugarach nu pare să aibă ceva ieşit din comun. Dar, potrivit unora, sătucul este cel mai important loc de pe pământ în acest moment. Cei care se tem de sfârşitul lumii spun că în Bugarach au loc activităţi paranormale şi că pe 21 decembrie, ziua presupusei apocalipse, salvarea va veni de aici.

Primarul este atât de îngrijorat încât a cerut guvernului să trimită ajutoare în zonă în eventualitatea în care satul său va fi luat cu asalt de oameni care vor căuta refugiul.

Este periculos ca autorităţile locale să nu ia în considerare acest eveniment. Ne-am putea trezi pe 21 cu 5, 10, 20 de mii de oameni aici, într-un haos complet şi nu le vom putea face faţă”, a spus Jean-Pierre Delord, primarul din Bugarach.

OZN-ul salvator

Despre puterile magice ale muntelui vorbesc și unii localnici, care susţin că au asistat la fenomene ciudate.

Eu însumi am văzut lucruri care nu pot fi explicate. Bugarach nu deţine însă monopolul asupra muntelui. Trebuie să ne trezim. În întreaga lume, există lucruri care nu pot fi explicate, nu numai aici”, susține Corine Leblanc, locuitoare din Bugarach.

Pe măsură ce isteria din jurul datei de 21 decembrie capătă amploare, autorităţile franceze au interzis accesul pe munte pentru siguranţa publică, au instalat puncte de control, iar dealurile din jurul satului au fost împânzite cu soldaţi camuflaţi. În acest timp, sătenii aşteaptă cu nerăbdare ca vieţile lor să revină la normalitate pe 22 decembrie.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...