Comisia Europeană investighează produsele din oțel provenite din China

Data publicării:
China: China Manufacturing Industry
Foto: Profimedia

Comisia Europeană a lansat o investigaţie privind produsele laminate plate din fier sau din oţel ori acoperite cu tablă provenite din China, pentru a evalua dacă importurile în Uniunea Europeană sunt vândute la preţuri excesiv de scăzute, transmite Reuters, potrivit Agerpres. 

Executivul comunitar a lansat investigaţia antidumping în urma unei plângeri din partea Asociaţiei Europene a Oţelului - Eurofer - a anunţat joi Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Ancheta, alături de alta lansată tot joi privind importurile de parchet din lemn, este cea mai recentă din seria de investigaţii comerciale lansată de UE contra subvenţionării din partea statului chinez a exporturilor şi operaţiunilor companiilor sale în Europa.

Comisia Europeană a lansat în octombrie o investigaţie asupra industriei chineze de vehicule electrice. Ancheta, programată să dureze 13 luni, caută să stabilească dacă vehiculele electrice mai ieftine produse în China beneficiază în mod incorect de subvenţii de stat. China a denunţat ancheta, pe care a calificat-o drept un „protecţionism pur”, şi a subliniat că probabil va dăuna relaţiilor comerciale sino-europene

Investigaţia lansată joi privind produsele laminate plate din fier sau din oţel ar urma să dureze 14 luni, cu posibila impunere de taxe provizorii în şapte-opt luni.

Conform datelor Eurofer, producătorii chinezi beneficiază de preţuri distorsionate pentru materiile prime, inclusiv produsele laminate plate din fier sau din oţel. Asociaţia consideră că deschiderea investigaţiei este un important pas înainte în vederea restabilirii condiţiilor de concurenţă echitabilă, în condiţiile în care industria UE a pierdut un sfert din volumele de vânzări în perioada 2021 - 2023, în timp ce importurile din China au crescut de peste două ori.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Oprah Winfrey, internată de urgență. Care este starea celebrei prezentatoare TV
Digi FM
Cât plătește Nicușor Dan chirie pentru apartamentul din București: „Avem o cameră și două dormitoare la...
Pro FM
Dakota Johnson și Chris Martin, relație cu despărțiri și împăcări. Ce s-a aflat despre actriță și solistul de...
Film Now
Robert De Niro, îndrăgostit lulea de iubita lui cu 35 de ani mai tânără. Actorul nu s-a oprit din zâmbit în...
Adevarul
Rezultate alegeri locale 2024. Suceava: Tânărul care l-a învins pe Gheorghe Flutur. S-a înscris în PSD din...
Newsweek
Ce pensie primești la recalculare dacă ai muncit pe salariu mediu timp de 35 sau 45 de ani?
Digi FM
Anca Molnar, make-up artistul vedetelor, a murit la doar 35 de ani. Tânăra fusese diagnosticată cu o formă...
Digi World
Cel mai bun moment al zilei pentru a face sport pentru a scădea nivelul zahărului din sânge. E valabil mai...
Digi Animal World
Cum arată cu adevărat o furnică. Fotografia care a cucerit internetul: „E incredibil! Pare un monstru”
Film Now
Motivul real pentru care Jennifer Lopez și Ben Affleck și-au scos la vânzare conacul din Los Angeles...
UTV
(VIDEO) Manelistul Babasha a cantat la concertul Coldplay de pe Arena Nationala. Publicul a huiduit