Boala pulmonară misterioasă care ar putea fi legată de fumatul țigărilor electronice. Simptomele

Data publicării:
World Health Organisation Calls For Regulation Of Ecigarettes
Foto: Gulliver/Getty Images

Centrul american pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor (CDC) investighează ţigările electronice ca posibilă cauză pentru o serie de îmbolnăviri pulmonare în rândul adolescenţilor şi adulţilor tineri din 14 state americane, informează luni Reuters.

Conform CDC, nu există dovezi că această afecţiune ar fi de origine infecţioasă şi sunt necesare mai multe informaţii pentru a determina cu certitudine că ţigările electronice sunt de vină, potrivit Agerpres.

CDC colaborează cu departamentele pentru sănătate din Wisconsin, Illinois, California, Indiana şi Minnesota în cadrul acestei investigaţii. Începând cu 28 iunie în statele americane au fost raportate 94 posibile cazuri de îmbolnăviri pulmonare grave legate de vapare, conform unui comunicat dat publicităţii de CDC sâmbătă.

Dintre aceste cazuri, 30 s-au înregistrat în Wisconsin.

Unii pacienți au nevoie de ventilație mecanică 

Pacienţii au acuzat simptome precum tuse, senzaţia de sufocare şi stări accentuate de oboseală. Unii dintre ei au necesitat trecerea pe ventilaţie mecanică.

Contactat de Reuters, un purtător de cuvânt al CDC nu a putut oferi şi alte informaţii, iar oficialii sănătăţii din statele respective nu au răspuns la întrebări.

Alte state americane, printre care New York şi New Jersey, au emis avertismente cu privire la riscurile vapatului.

CDC nu a făcut legătura între boala pulmonară şi vreo marcă anume de ţigări electronice. În SUA producătorul de e-cigarette cu poziţie dominantă pe piaţă este Juul Labs.

"La fel ca în cazul oricăror probleme legate de sănătate asociate cu folosirea produselor de vaporizare, continuăm să monitorizăm aceste cazuri", conform unei declaraţii dată de Juul Labs, duminică, pentru Reuters.

"Aceste cazuri reafirmă nevoia de a menţine toate produsele pe bază de tutun şi care conţin nicotină departe de adolescenţi, prin reglementarea strictă a accesului la aceste produse. De asemenea trebuie să ne asigurăm că produsele ilegale, cele contrafăcute, imitaţiile şi cele prin care se administrează substanţe aflate sub control nu ajung pe piaţă şi în mâinile tinerilor", se mai menţionează în declaraţie.

În general se consideră că ţigările electronice sunt mai sigure decât cele tradiţionale, care ucid aproximativ jumătate dintre consumatorii pe termen lung, conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Cu toate acestea, efectele pe termen lung ale dispozitivelor de administrare a nicotinei prin vapare rămân în mare parte necunoscute. 

Editor web: Cristina Tudor

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Shakira, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Pur și simplu nu am fost norocoasă!” Ce spune despre monogamie
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...