Heineken și-a vândut operațiunile din Rusia pe 1 euro

Data publicării:
Capacul unei sticle de Heineken cu reflexia pe un ecran cu steagul Rusiei
Heineken a anunțat că se retrage din Rusia din martie 2022. Foto: Profimedia Images

Producătorul olandez de bere Heineken a anunțat, vineri, că a încheiat procesul său de retragere din Rusia prin vânzarea operațiunilor sale către Arnest Group pentru o sumă simbolică de un euro, relatează Reuters.

Heineken, al doilea cel mai mare producător de bere din lume, a spus că acordul de vânzăre a primit toate aprobările necesare și că va duce la pierderi excepționale de 300 de milioane de euro.

Heineken și-a anunțat intenția de a părăsi piața rusească în martie 2022, la o lună de la invadarea Ucrainei de către armata rusă, recunoscând, însă, că procesul a durat mai mult decât era așteptat.

„Evoluțiile recente demonstrează provocări semnificative cu care se confruntă companiile mari când vor să părăsească Rusia”, a spus directorul executiv al companiei, Dolf van den Brink.

Multe multinaționale s-au grăbit să plece din Rusia după ce Occidentul a impus sancțiuni fără precedent împotriva regimului criminal de la Kremlin, însă Putin, la rândul său, a răspuns prin ordine staliniste de naționalizare forțată.

Unele companii care vor să plece din Rusia se confruntă cu creșteri dramatice ale costurilor, în condițiile în care regimul Putin cere reduceri mari de prețuri pe activele pe care vor să le vândă.

Dictatorul rus, Vladimir Putin, a semnat un decret, în iulie, prin care a statul a preluat controlul sucursalei Danone din Rusia și a acțiunilor Carlsberg la un producător local.

Întrebat dacă precedentul de la Danone și Carlsberg a crescut viteza cu care Heineken a vrut să încheie acordul de vânzare, van den Brink a spus că a fost îngrijorat după aceste episoade dar că și-a dorit ca Heineken să „fie stăpânul propriului destin” pentru că a „existat un risc real de naționalizare”.

El nu a detaliat de ce căutarea unui cumpărător a durat mai mult decât se aștepta, dar a numit procesul „foarte complex”.

„Suntem mulțumiți că am găsit un cumpărător adecvat. Credem că e vorba de un actor de încredere și suntem mulțumiți că am încheiat procesul și că putem să plecăm din Rusia”, a mai precizat el.

Heineken avea șapte fabrici de bere în Rusia și 1.800 de angajați, aceștia urmând să primească garanții de angajare pentru următorii trei ani. Heineken a semnat contractul fără clauză de buy-back.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...