Elon Musk face sondaj pe Twitter: „Sunteți de acord să vând 10 la sută din acțiunile mele la Tesla?”

Data actualizării: Data publicării:
elon musk cu o grimasă de nedumerire
Elon Musk își întreabă urmăritorii de pe Twitter dacă ar trebui să vândă 10 la sută din acțiunile pe care le deține la Tesla Foto: Profimedia Images

Miliardarul Elon Musk i-a întrebat sâmbătă pe cei 62,5 milioane de urmăritori ai săi de pe Twitter dacă ar trebui să-și vândă 10 la sută din acțiunile pe care le deține la compania Tesla, sondajul său fiind o reacție la propunerea unor senatori democrați de a introduce o „taxă pentru miliardari”, relatează Reuters.

„În ultima vreme se vorbește mult despre câștigurile nerealizate ca fiind un mijloc de evitare a plății taxelor, așa că propun să vând 10 la sută din acțiunile mele Tesla”, a scris Musk într-un tweet, într-o aluzie la „taxa pentru miliardari” propusă de democrații din Senatul american. Aceștia au propus impozitarea activelor miliardarilor pentru a contribui astfel la finanțarea programului social și de combatere a schimbărilor climatice al președintelui Joe Biden.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Elon Musk a scris pe Twitter că va respecta rezultatul sondajului, indiferent care ar fi acesta.

Întrebarea sa primise peste 700.000 de răspunsuri în numai o oră de când a fost postată, aproape 56 la sută dintre cei chestionați aprobând propunerea de vânzare a acțiunilor.

Participația lui Elon Musk la Tesla se ridica la 30 iunie la aproape 170,5 milioane de acțiuni, iar vânzarea a 10 la sută din acestea i-ar aduce circa 21 de miliarde de dolari, conform cotațiilor de vineri, a calculat Reuters.

Analiștii spun că Elon Musk ar putea fi nevoit oricum să vândă un număr semnificativ de acțiuni pentru a-și plăti impozitele.

Elon Musk este unul dintre cei mai bogați oameni din lume și proprietarul mai multor companii inovatoare, printre care SpaceX și Neuralink.

El criticase anterior pe Twitter impozitarea miliardarilor propusă de democrați.

„Rețineți, nu iau un salariu în numerar sau vreun bonus de nicăieri. Am doar acțiuni, prin urmare, singura modalitate prin care personal pot plăti impozite este să vând acțiuni”, a declarat Musk.

Membrii Consiliului de Administrație al Tesla, inclusiv fratele lui Elon Musk, Kimbal, au vândut recent acțiuni ale producătorului de automobile electrice. Kimbal Musk a vândut 88.500 de acțiuni Tesla, în timp ce un alt membru al Consiliului de Administrație, Ira Ehrenpreis, a vândut acțiuni în valoare de peste 200 de milioane de dolari.

În urmă cu câteva zile, miliardarul a intrat în polemică și cu un oficial ONU, David Beasley, care afirmase că doar 2 la sută din averea miliardarului american ar rezolva problema foametei din lume. „Dacă poate descrie exact cum 6 miliarde de dolari vor rezolva foametea în lume, voi vinde acțiunile Tesla chiar acum și chiar o voi face”, a scris Elon Musk, pe Twitter.

Citiți și: Elon Musk, dat în judecată pentru postările de pe Twitter: Este acuzat că mesajele sale au dus la pierderi de miliarde pentru Tesla

Editor : Luana Pavaluca

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cât valorează noul inel de logodnă primit de Hailey Bieber de la soțul ei. Justin a scos o sumă uriașă din...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...