Morgan Stanley: SUA ar putea să evite recesiunea în 2023. Europa nu va fi la fel de norocoasă

Data publicării:
economie-globala-grafic-scadere-1536x1085
Foto: Profimedia Images

Economiile Marii Britanii şi zonei euro este posibil să intre în recesiune anul următor, susţin analiştii băncii de investiţii Morgan Stanley, însă SUA ar putea evita, la limită, recesiunea graţie unei pieţe a muncii rezistente, transmite Reuters.

În acelaşi timp, redeschiderea aşteptată a Chinei după aproape trei ani de restricţii în contextul COVID-19 ar urma să conducă la o revenire atât a economiei chineze cât şi a altor economii emergente din Asia, adaugă analiştii Morgan Stanley într-un raport publicat duminică.

„Riscurile sunt orientate în jos”, se precizează în acest raport, conform căruia economia mondială va înregistra anul viitor un avans de 2,2%, mai puţin decât cea mai recentă prognoză de creştere a Fondului Monetar Internaţional, conform căreia PIB-ul Mondial va înregistra anul viitor un avans de 2,7%, conform Agerpres.

Analiştii de la Morgan Stanley prognozează pentru 2023 o diferenţă semnificativă între economiile dezvoltate „în sau aproape de recesiune”, în timp ce economiile emergente ar urma să înregistreze o „revenire modestă”, dar cu toate acestea relansarea globală ar pute să rămână evazivă. Economia chineză este preconizată să crească cu 5% în 2023, depăşind ritmul mediu de creştere de 3,7% aşteptat pentru ansamblul pieţelor emergente, în timp ce grupul primelor 10 state dezvoltate ar urma să înregistreze un avans de doar 0,3%.

Băncile centrale din întreaga lume au majorat dobânzile în acest an pentru a contracara o inflaţie accelerată, iar în cazul SUA, analiştii de la Morgan Stanley prognozează că Rezerva Federală va continua să majoreze costul creditului în 2023 pe măsură ce inflaţia va rămâne la un nivel ridicat după ce va atinge vârful în ultimul trimestru al acestui an.

„Economia americană va evita, la limită, recesiunea în 2023 dar aterizarea nu se va resimţi ca fiind una lină deoarece ritmul de creare de noi locuri de muncă va încetini semnificativ iar rata şomajului va continua să crească. Efectul cumulat al înăspririi politicii monetare în 2023 se va răsfrânge şi în 2024, rezultând doi ani de creştere foarte modestă”, se arată în raportul Morgan Stanley.

Şi la nivel global, vârful de inflaţie ar urma să fie atins în cursul trimestrului patru, susţin analiştii de la Morgan Stanley iar dezinflaţia va fi tema principală a anului următor.

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Shakira, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Pur și simplu nu am fost norocoasă!” Ce spune despre monogamie
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...