Românii cred că țara noastră merită să intre total în Schengen, dar că unele state blochează aderarea din motive economice (sondaj)

Data actualizării: Data publicării:
indicator cu schengen
Românii cred că aderarea parţială la Spaţiul Schengen este determinată de blocajul unor state europene. FOTO: Shutterstock

Aproape două treimi dintre români cred că ţara noastră a îndeplinit toate criteriile pentru admiterea cu graniţele terestre în Schengen, dar unele state europene blochează primirea României din motive economice, conform unui sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

30.1% dintre români cred că România nu a fost încă admisă cu graniţele terestre în Spaţiul Schengen pentru că ţara noastră nu a îndeplinit toate criteriile necesare. 60.1% sunt de părere că România a îndeplinit toate criteriile, dar unele state europene îi blochează accesul complet în Schengen din motive economice. 9.8% nu ştiu sau nu răspund la această întrebare.

Sunt de părere că România a îndeplinit toate criteriile, dar unele state europene blochează primirea României cu graniţele terestre în Schengen 67% dintre bărbaţi şi 54% dintre femei. Împărăşesc această părere 62% dintre tinerii între 18 şi 29 de ani, 52% dintre persoanele cu vârsta între 30 şi 44 de ani, 58% dintre cei cu vârsta între 45 şi 59 de ani şi 67% dintre cei peste 60 de ani.

De asemenea, 42% dintre persoanele cu studii primare, 63% dintre cei cu studii medii şi 61% dintre cei cu studii superioare cred că România a îndeplinit toate criteriile, dar unele state europene blochează aderarea completă a ţării în Schengen. Aceeaşi opinie o au 55% dintre persoanele cu venituri mici şi foarte mici, 60% dintre cei cu venituri medii şi 68% dintre cei cu venituri mari şi foarte mari.

Românii cred că aderarea parţială la Spaţiul Schengen este determinată de blocajul unor state europene

„Majoritatea românilor (60%) este de părere că aderarea parţială la Spaţiul Schengen (fără graniţe terestre) este determinată de blocajul unor state europene la adresa României. Doar 30% cred că România nu a îndeplinit toate criteriile pentru aderarea cu graniţele terestre. Frustrarea populaţiei pe acest subiect rămâne una ridicată şi pe deplin justificată în condiţiile în care nici blocarea ani de zile a accederii la Spaţiul Schengen, nici aderarea parţială nu au fost explicate în mod credibil de puţinele state ostile României. Acest sentiment este amplificat şi de faptul că în acest moment, o singură ţară, Austria, blochează aderarea cu graniţele terestre, majoritatea statelor membre, precum şi toate instituţiile europene exprimându-şi în mod repetat sprijinul pentru aderarea deplină a ţării noastre la Spaţiul Schengen”, afirmă Remus Ştefureac, director INSCOP Research.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda Agenţiei de presă News.ro. Datele au fost culese în perioada 12 - 20 aprilie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste.

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Anna Lesko, criticată după ce s-a pozat într-o rochie cu un decolteu amplu și o crăpătură adâncă: „Mereu...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
VIDEO Rusia „abandonează" 9 nave comerciale în Marea Neagră. 2 avioane MIG de 66.000.000$ doborâte
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita