Frumuseţe pe banii orădenilor. Locuitorii orașului îşi refac clădirile de patrimoniu

Data actualizării: Data publicării:
cladire refacuta Oradea2

Orădenii încep să pună mână de la mână pentru a-şi reabilita clădirile aflate în centrul istoric. Locatarii pot accesa creditele fără dobândă ale Primăriei, însă tot mai mulţi încep să facă aceste lucrări din fonduri proprii. Rezultatul? Centrul Oradei este un şantier la tot pasul, însă turiştii pot deja să descopere bijuterii arhitecturale vechi de peste 100 de ani, care şi-au recăpătat strălucirea.

cladire refacuta Oradea2
cladire refacuta Oradea2

FOTOGALERIE cu imaginile clădirilor renovate din Oradea (clic pe prima imagine pentru a le vedea pe toate celelalte)

Cristina Copăcean este arhitect şi are biroul într-o clădire de patrimoniu din zona zero a oraşului. În urmă cu doi ani a hotărât să adune bani, împreună cu ceilalţi vecini, pentru a reface faţada imobilului. Nu au apelat la împrumutul fără dobândă oferit de municipalitate, ci au gestionat lucrările în regie proprie.

”Efortul financiar a fost destul de mare, dar am avut foarte mare noroc cu programul făcut de Primărie, în sensul că proiectul a fost oferit gratuit, astfel că noi a trebuit să ne ocupăm strict de şantier, costuri de materiale şi manoperă”, a precizat arhitectul.

În Oradea sunt tot mai multe clădiri valoroase care încep să fie renovate în această formulă. Într-una dintre ele, care are mai multe apartamente, firma de construcţii a montat de câteva zile schelele şi va trece la treabă. Proprietarul unui apartament aflat la parterul clădirii plăteşte 10 mii de lei pentru această lucrare.

”Notificări am primit destule acasă, toţi proprietarii - că o să primim amenzi dacă nu facem faţadele. Şi atunci ne-am hotărât că dacă eşti proprietar, vrei să fie frumos”, spune un locatar.

”Apreciem în mod deosebit implicarea proprietarilor, care se alătură programului prin realizarea lucrărilor şi coordonarea acestora de către ei”, a declarat Angela Lupşea, preşedinta Fundației de Protejare a Monumentelor istorice din judetul Bihor.

Un turist care se plimbă pe corsoul orădean va vedea schele la tot pasul, dar şi clădiri reabilitate cu ajutorul Primăriei. Proprietarii s-au lăsat convinşi de împrumuturile fără dobândă, dar şi de impozitele de şase ori mai mari pentru faţadele nereabilitate.

”Clădirile de patrimoniu din centrul Oradei sunt construite la începutul secolului al XX-lea. Multe dintre ele au fost reabilitate de proprietari cu ajutor financiar din partea primăriei, iar proprietarii trebuie să returneze banii în decurs de cinci ani”, a relatat Bogdan Băcilă, jurnalist Digi24.

Mai mulți străini au venit în România pentru un schimb de tineret, care durează un an. Au învăţat limba română şi se declară fascinaţi de țara noastră şi de arhitectura din centrul Oradei.

”E foarte frumos şi e foarte diferit în fiecare oraş, dar aici e cel mai frumos”, spune unul dintre ei.

”România pentru mine este ţara perfectă, pur şi simplu perfectă”, se declară încântat altul.

”Această reabilitare a faţadelor e o parte integrantă din acest turism cultural de calitate pe care îl promovează Oradea”, consideră criticul de artă Ramona Novicov.

În zona centrală a oraşului Oradea sunt peste 250 de clădiri monument istoric.

Reporter: Bogdan Băcilă
Operator: Ticu Gheorghiţă

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Shakira, dezvăluiri despre viața sentimentală: „Pur și simplu nu am fost norocoasă!” Ce spune despre monogamie
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...