Rafila, despre majorarea salariilor din sistemul sanitar: Trebuie o mărire echilibrată care să reducă decalajele

Data actualizării: Data publicării:
rafila face declaratii
Alexandru Rafila, ministrul Sănătății. Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Este nevoie de „o abordare onestă şi realistă” pentru acordarea unor majorări salariale în sistemul sanitar, cu atenție pentru a nu decalajul între angajaţi, a declarat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, la emisiunea „În fața ta”, de la Digi24. Ministrul este de părere că protestele sunt justificate și a precizat că în educaţie măririle salariale au fost mai consistente decât în domeniul medical.

„Ne-am întâlnit de curând cu cei de la Sanitas şi de la Solidaritatea Sanitară. Sunt proteste care din punctul meu de vedere sunt justificate. În sănătate sunt discrepanţe salariale mari. La educaţie măririle salariale au fost mai consistente decât în sistemul de sănătate. Nu mă refer neapărat la medici şi nu aş vrea ca întreaga discuţie să se refere la medici, unde există într-adevăr venituri care sunt în România printre cele mai mari. Asistenţii medicali au salarii mici, personalul TESA şi personalul auxiliar au salarii mici. Trebuie găsită o soluţie”, a declarat ministrul.

„Ştiţi bine că s-au mărit toate salariile cu cinci la sută, iar în plus se încearcă găsirea unei alte măriri de 15 la sută care să crească sensibil salariile din sistemul de sănătate, dar care să nu fie uniforme. Adică nu dăm 20 la sută la un medic care are să spunem 15.000 de lei şi la un asistent medical care are 4.000 de lei 15 la sută. Că atunci nu faci nimic altceva decât să măreşti decalajul între aceste categorii. Trebuie o mărire echilibrată care să reducă decalajele”, a adăugat Rafila.

Ministrul a precizat că este nevoie de „o abordare onestă şi realistă” pentru majorarea salariilor.

„Să nu uităm că ne aflăm într-o situaţie de criză economică. Menţinerea deficitului bugetar în anumite limite impune anumite restricţii salariale. Dar dacă există o abordare onestă şi realistă în acelaşi timp atunci mărim salariile cu un procent, dar nu la fel, încât să reducem aceste decalaje”, a declarat ministrul.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...