Exclusiv Drulă: PNL are mult de mers la mănăstire până să se curețe pentru ce a făcut în ultimii ani. A trădat, a adus PSD la guvernare

Data publicării:
Cătălin Drulă, liderul USR. F
Cătălin Drulă, președintele USR. Foto: Inquam Photos / Ilona Andrei

Cătălin Drulă a declarat la Digi24 că el nu crede în jocul sondajelor în spațiul public, ci crede în votul oamenilor, în contextul în care, potrivit ultimelor date, puțin peste 11% dintre români ar vota cu USR la următoarele alegeri. Drulă a fost întrebat dacă ia în calcul propunerea Elenei Lasconi, ca întreaga conducere a USR să plece, dacă partidul nu ia 20% la europarlamentare. Liderul USR a evitat să răspundă punctual, explicând că nu sunt credibile procentele vehiculate, pentru că și USR efectuează "propriile sondaje, care arată cu totul altfel de cifre" și refuză să facă un sport din a le arunca în spațiul public. El a încercat să își motiveze răspunsul printr-un atac la liberali, cărora le-ar fi frică de Alianța Dreapta Unită și de scorul pe care l-ar scoate la alegerile pentru PE. "Am văzut foarte multe intoxicări în spațiul public cu sondaje. Dacă până ieri ți-ai câștigat banii la alba-neagra sau la metoda Maradona și de mâine spui că «mă apuc de muncă și devin cinstit», ai o problemă. Cam aici este și PNL-ul. Are mult de mers la mănăstire până să se curețe pentru ce a făcut alegătorilor în ultimii ani - a adus PSD la guvernare, a trădat alegătorii, au spus că nu vor crește taxele și le-au crescut", a spus Drulă.

"Am văzut foarte multe intoxicări în spațiul public cu sondaje. Sunt de 7 ani în politica românească și le-am văzut până la toate limitele. La europarlamentarele din 2019, eu am fost șef de campanie din partea USR. Cel mai bun sondaj public, care nu era al USR, ne dădea cu 30 de zile înainte de alegeri la 11%, iar noi am luat 22%. Avem și noi sondajele noastre care arată cu totul altfel de cifre, dar eu n-o să fac un sport din a le arunca în spațiul public. Mă refer la europarlamentare, la clasicele întrebări cu duminica alegerilor", a spus Drulă.

"Eu nu cred în acest joc cu sondaje în spațiul public, cred în votul oamenilor. PNL-ului îi e frică de europarlamentare, de Alianța Dreapta Unită. Îi este frică de noi. Toate datele sociologice pe care le-avem și noi, dar și ei arată că le e teamă pentru ca probabilitatea e maximă ca Alianța Dreapta Unită să treacă peste PNL. Și nu cu puțin. 

Dacă până ieri ți-ai câștigat banii la alba-neagra sau la metoda Maradona și de mâine spui că «mă apuc de muncă și devin cinstit» ai o problemă. Cam aici este și PNL-ul. Are mult de mers la mănăstire până să se curețe pentru ce a făcut alegătorilor în ultimii ani - a adus PSD la guvernare, a trădat alegătorii, au spus că nu vor crește taxele și le-au crescut", a mai precizat liderul USR.

Acesta și-a continuat atacul la adresa celor de la PNL, principalul rival de dreapta al USR la alegerile următoare.

"Este o teamă mare de a merge către alegători a celor de la PNL. Este groază chiar. Pe bună dreptate, lumea nu mai vrea PNL. Sunt foarte mulți oameni care spun că votează PSD. N-au avut niciodată un scor mai mic de 20%, iar la ultimele alegeri au avut 30%. Încerc să-i conving pe acești oameni să nu voteze PSD, dar respect acești alegători. De ce ar vota cineva copia - PNL - și nu originalul, adică PSD. Oamenii care-și doresc o guvernare de dreapta în România votează Alianța Dreapta Unită", a mai spus Drulă.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Câți bani a câștigat Theo Rose la începutul carierei. Artista a dezvăluit și ce și-a cumpărat din prima...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
Ce se poate întâmpla dacă folosești produse de înfrumusețare expirate. Lucrurile la care să fii atent, pe...
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...