Noul terminal al Aeroportului Internaţional Iaşi devine operaţional de la 31 martie

Data publicării:
cladirea aeroport iasi
Aeroportul Internațional Iași. Foto: Primăria Iași

Noul terminal T4 de la Aeroportul Internaţional Iaşi devine operaţional începând cu data de 31 martie, când vor putea pleca primele zboruri în spaţiul Schengen, a anunţat luni directorul aeroportului. "Avem o provocare foarte mare, pentru că în mod normal ar fi trebuit să deschidem acest nou terminal, după cum am anunţat public, în luna mai. Acum suntem obligaţi să facem paşi mai rapizi pentru a deschide terminalul T4, pentru a putea avea zboruri Schengen. Până atunci vom depune toate eforturile să facem terminalul operaţional", a declarat pentru Agerpres Romeo Vatră.

Potrivit sursei citate, până pe 31 martie nu vor fi funcţionale spaţiile comerciale. În schimb, pasagerii vor găsi tonomate cu mâncare, apă şi sucuri.

Romeo Vatră a ţinut să menţioneze că de la sfârşitul lunii martie îmbarcările pentru zborurile Schengen se fac din noul terminal T4, iar îmbarcările pentru zborurile non-Schengen se vor face din terminalul T3.

Din terminalul T4 se vor opera servicii de chek-in şi control de securitate atât pentru pasagerii care trebuie să plece din terminalul T4, cât şi pentru cei care au zboruri din terminalul T3. După efectuarea acestor proceduri, cei care urmează să călătorească spre zone non-Schengen vor trece din terminalul T4 în terminalul T3 printr-un pasaj de legătură.

"Încă o dată se dovedeşte că, în 2021, am luat decizia corectă de a folosi instrumentele de finanţare europeană pe care le aveam la dispoziţie la acel moment pentru a construi această infrastructură aeroportuară nouă pentru că, altfel, astăzi am fi fost în situaţia în care să nu putem face faţă noilor cerinţe determinate de acceptarea României în Spaţiul Schengen cu frontierele aeriene. În mai puţin de două luni vom fi pregătiţi cu operaţionalizarea T4. Deschidem nu doar un nou terminal, ci o poartă de legătură cu Europa şi noi oportunităţi de dezvoltare pentru judeţul Iaşi", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, în subordinea căruia se află Aeroportul Internaţional Iaşi.

Având o suprafaţă desfăşurată de aproximativ 32.000 de metri pătraţi, trei nivele şi o capacitate minimă de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an, T4 este al doilea terminal ca mărime din România. Proiectul a inclus, de asemenea, construirea unei parcări cu 600 de locuri şi a unui parc fotovoltaic ce asigură 20% din necesarul de energie.

Proiectul construcţiei celui de-al patrulea terminal al Aeroportului Internaţional Iaşi a fost susţinut din fonduri europene şi a avut o valoare de 90 de milioane de euro. Din această sumă, 15 procente au fost asigurate din contribuţia de la bugetul de stat.

Terminalul este construcţie nouă, cu trei nivele, şapte porţi de îmbarcare, 20 birouri de check-in. Fluxurile sunt bidirecţionale. Îmbarcarea pasagerilor se va face şi prin trei aviobridgeuri.

Capacitatea de procesare este de 950 pasageri pe oră şi 3,5 milioane de pasageri anual.

În terminalul T4 a fost construită şi o parcare nouă, cu un sistem modern de management şi cu o capacitate de 600 de locuri. De asemenea, pe o suprafaţă de un hectar, a fost construit un parc fotovoltaic, care are o capacitate de 1MWh. Astfel, s-a dorit un pas important către utilizarea surselor de energie regenerabilă în operaţiunile aeroportuare. 

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Cât valorează noul inel de logodnă primit de Hailey Bieber de la soțul ei. Justin a scos o sumă uriașă din...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un cal a fost plimbat cu o mașină de lux. Imaginile sunt virale: „Nu fiți răutăcioși. E Moldova, nu Austria!”
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...