Tudorel Toader: „Eu nu pot acum să închid biroul pentru că am auzit că mă remaniază”

Data actualizării: Data publicării:
Ministrul Justiției Tudorel Toader vorbește despre posibilitatea unei remanieri
Ministrul Justiției a intrat în conflict cu liderul PSD Liviu Dragnea, care i-a reproșat că „a păcălit” tot partidul pentru că nu vrea să dea ordonanțe de urgență pe Justiție.

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat că își va exercita atribuțiile până la numirea unui nou ministru al Justiției, dacă va fi cazul, adăugând că nu poate închide biroul doar pentru că au apărut zvonuri cum că va fi remaniat în curând. 

„Eu efectiv îmi exercit atribuţiile până în momentul în care în Monitorul Oficial apare cu nume, prenume alt ministru. De ce? Pentru că este un principiu care spune că trebuie să asiguri continuitatea activităţii autorităţii. Eu nu pot acum să închid biroul pentru că am auzit că mă remaniază”, a declarat Tudorel Toader, în Parlament, întrebat cum va mai rămâne la minister dacă PSD nu îl mai susţine.

De asemenea, întrebat dacă își va da demisia de onoare, ministrul Justiției a precizat că niciodată nu și-a abandonat obligațiile.

„Demisiile nu sunt numai de onoare. Demisiile sunt din multe considerente. Eu am trecut prin multe experienţe profesionale, dar niciodată nu am abandonat obligaţiile pe care mi le-am asumat”, a adăugat Toader.

Președintele PSD, Liviu Dragnea a spus, miercuri, că „nu îl mai consideră așa de important” pe Tudorel Toader, ministrul Justiției, și că „se pare că PSD nu-l mai asumă” pe Toader.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...