O familie din județul Iași a dat primăria în judecată. Cere daune de 40.000 de lei pentru moartea pisicii

Data actualizării: Data publicării:
pisica British shorthair
Pisica, British Shorthair de rasă pură, fusese un cadou din partea soțului pentru soție în 2015, când cei doi se cunoscuseră. Credit foto: Guliver/Getty Images

O familie din județul Iași, a cărei pisică a murit sfâșiată de câini în 2021, cere daune de 40.000 de lei primăriei. Oamenii spun că de vină pentru incident sunt autorităție locale din Aroneanu, care nu ar fi luat măsuri împotriva haitelor de câini fără stăpâni din comună. Judecătoria Iași a respins acțiunea familiei, însă procesul va continua în fața Tribunalului, scrie Ziarul de Iași.

Pisica, British Shorthair de rasă pură, fusese un cadou din partea soțului pentru soție în 2015, când cei doi se cunoscuseră. Ulterior, copilul celor doi s-a atașat de ea, iar pierderea ei a fost o traumă pentru toți trei, spun aceștia.

Felina, scrie sursa citată, ar fi căzut pradă câinilor vagabonzi din comună pe 27 iunie 2021. De altfel, în instanță, soții D. au arătat că problema patrupedelor fără stăpân este una veche în comuna Aroneanu. În acțiune e menționată și o situație în care un câine vagabond sărise la gard la copilul lor de 3 ani care se juca în curte, dar și un alt caz, în care o femeie din comună și fetița ei de 8 ani fuseseră atacate de câini, scrie sursa citată.

Pentru pierderea animalului de companie, familia a dat Primăria Aroneanu în judecată și a cerut daune materiale de 10.000 de lei, respectiv daune morale de 30.000 de lei.

De cealaltă parte, reprezentanții Primăriei Aroneanu au susținut că familia se face vinovată pentru moartea pisicii, pentru că nu și-ar fi securizat corespunzător proprietatea. Totodată, pentru că incidentul ar fi avut loc noaptea, fără martori oculari, nu există probe că pisica ar fi fost ucisă de câinii fără stăpân și nu de câinii vreunui vecin. Primăria a contestat și suma cerută de localnici drept despăgubiri.

"Cu toată drăgălăşenia de care indiscutabil este capabilă o pisică, aceasta rămâne totuşi un animal a cărui dispariţie chiar şi brutală, nu comportă o suferinţă pentru acoperirea căreia să se justifice acordarea unei despăgubiri cu o astfel de întindere", au afirmat reprezentanții Primăriei Aroneanu, citați de Ziarul de Iași.

Potrivit actelor depuse la dosar, primăria Aroneanu a avut un contract de gestionare a câinilor fără stăpân încheiat, valabil însă doar pentru anul 2018.

Potrivit sursei citate, o parte din trupul pisicii fusese găsit într-o altă curte, la două case distanță. Scenariul rezultat li s-a părut  neverosimil magistraților Judecătoriei Iași, care au respins acțiunea familiei.

Procesul va continua, însă, în fața Tribunalului Iași. Dosarul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe, urmând să fie stabilit primul termen de judecată, mai scrie sursa citată.

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...