Percheziții în Satu Mare după ce Poliția a primit sesizări că 350 de familii de albine ar fi murit din cauza pesticidelor

Data actualizării: Data publicării:
honey bee,bee colony,honeycomb
Au fost ridicate înscrisuri şi substanţe susceptibile a fi utilizate pentru tratarea culturilor de rapiţă. Foto: Profimedia Images

Două percheziţii domiciliare au avut loc, vineri, în judeţul Satu Mare, în cazul sutelor de familii de albine care au murit intoxicate, fiind ridicate înscrisuri şi substanţe susceptibile a fi utilizate pentru tratarea culturilor de rapiţă, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean, conform Agerpres.

„La data de 12 aprilie a.c., poliţiştii din cadrul Biroului Protecţia Animalelor Satu Mare au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, la un punct de lucru situat în judeţul Satu Mare, precum şi la domiciliul unei persoane, în cadrul dosarului penal având ca obiect săvârşirea infracţiunii de uciderea animalelor cu intenţie, fără drept.

În urma percheziţiilor domiciliare efectuate, au fost descoperite şi ridicate înscrisuri şi substanţe susceptibile a fi utilizate pentru tratarea culturilor de rapiţă, care ar putea constitui mijloace de probă în acest sens”, precizează sursa citată.

Activitatea a beneficiat de sprijinul Secţiei Poliţie Rurală Beltiug şi al Serviciului Criminalistic Satu Mare.

În cauză, cercetările sunt continuate în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

Poliţiştii au fost sesizaţi de patru apicultori incidentul produs în localitatea Beltiug, în urma căruia circa 350 de familii de albine ar fi murit.

Editor : A.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Animalul din România considerat o salvare în cazul emisiilor de carbon. Sunt doar câteva sute de exemplare...
Digi FM
Reacția lui Florin Negruțiu după tentativa de asasinat a premierului Slovaciei: „Robert Fico este un soi de...
Pro FM
Celine Dion, într-o imagine rară alături de gemenii ei, la concertul The Rolling Stones. Nelson și Eddy au 13...
Film Now
Tom Cruise, surprins la bustul gol pe o plajă din Mallorca. La 61 de ani, celebrul actor cucerește cu fizicul...
Adevarul
Craterele uriașe de pe dealurile Hunedoarei, rămășițe din anii '50 ale Războiului Rece VIDEO
Newsweek
Pensie cu 1.400 lei mai mare la recalcuare, deși s-a pensionat la doar 59 ani. Câte puncte bonus are
Digi FM
Cum reacționează Simona Țăranu la avansurile fotbaliștilor. „Nu e mit e realitate”
Digi World
A dat peste o adevărată comoară într-o unitate de depozitare abandonată pe care a dat 410 $. Profitul e unul...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Jennifer Lopez și Ben Affleck, la un pas divorț, la mai puțin doi ani de când s-au căsătorit. Un apropiat a...
UTV
Vezi cele mai frumoase glampinguri din Europa. 12 destinatii pentru o experienta inedita