A fugit din arestul la domiciliu pentru un hamburger și s-a ales cu 3 ani și 4 luni de închisoare

Data actualizării: Data publicării:
hamburger in maini
Un tânăr din Argeș a ajuns după gratii pentru că a vrut să mănânce la fast-food. Foto: Shutterstock

Un tânăr din Argeș a ajuns după gratii pentru că a vrut să mănânce la fast-food. Deși nu pare un motiv serios, în cazul lui a fost, pentru că era în arest la domiciliu și nu avea voie să iasă din casă.

Tânărul se afla în arest la domiciliu din luna ianuarie, fiind cercetat pentru consum de droguri. Acesta a încălcat obligația de a nu părăsi domiciliul în două rânduri: prima dată a mers la locuința fostei sale iubite, care se află la câteva blocuri distanță de casa lui, pentru a vedea cățelul pe care l-au luat împreună în timpul relației și care a rămas la ea după ce el a fost arestat preventiv.

Între cei doi a izbucnit un conflict, moment în care a apărut actualul iubit al fetei, însoțit de câine. Tânărul i-a luat câinele, iar fata a sunat la poliție. Oamenii legii au găsit patrupedul la locuința tânărului, iar acesta s-a ales cu dosar penal pentru încălcarea arestului la domiciliu.

La câteva zile distanță, tânărul a recidivat. S-a dus împreună cu un prieten la un restaurant fast-food. În timp ce era plecat, a fost căutat de polițiști.

În cele din urmă, măsura arestului la domiciliu a fost înlocuită cu cea a arestului preventiv pentru evadare.

Ulterior, Curtea de Apel Pitești l-a condamnat definitiv la 3 ani, 4 luni și 10 zile de închisoare pentru această infracțiune, dar și pentru altele comise în trecut.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...