Care sunt cauzele refluxului gastroesofagian la copii și cum se tratează

Data actualizării: Data publicării:
dr corina cilcic
Dr. Corina Cîlcic, medic pediatru

Refluxul gastroesofagian este întâlnit nu doar la adulți, ci și la copii, mai ales la copiii mici. Cum se manifestă afecțiunea în funcție de vârstă, care sunt cauzele acesteia și ce este de făcut, ne spune dr. Corina Cîlcic, medic primar Pediatrie.

Refluxul gastroesofagian, adică deplasarea conținutului din stomac înapoi în esofag, este mai des întâlnit la copii decât la adulți. Astfel, la copiii cu vârsta mai mică de 2 ani, refluxul apare destul de frecvent, iar sugarii cu vârsta de până la 3 luni pot prezenta regurgitații chiar de mai multe ori pe zi. Odată cu înaintarea în vârstă, semnele refluxului dispar, astfel că după vârsta de 12–14 luni devin chiar rare. Episoade de reflux gastroesofagian pot însă apărea și la copiii mai mari.

Arsura în piept – așa-numitul pirozis – este cel mai frecvent simptom al bolii de reflux gastroesofagian și poate fi uneori resimțită ca durere în piept. De obicei, arsura începe în capul pieptului și se deplasează ascendent către gât. Poate dura până la două ore și apare cel mai frecvent după masă, uneori declanșată de întinderea la orizontală. Copiii mai mici de 12 ani prezintă, de obicei, o tuse uscată, semne similare astmului și dificultăți la înghițire.

Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe www.sanador.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Câți bani a câștigat Theo Rose la începutul carierei. Artista a dezvăluit și ce și-a cumpărat din prima...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Drama din viața actorului ce ne-a încântat în „Sandokan". Interviul cu Beatles i-a schimbat destinul
Digi FM
Iosif Rotariu, noi declarații la câteva zile de la moartea soției: „Nu ne-am revenit din șoc!” Fostul...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...