Incendiu violent în curtea unui depozit de deșeuri din materiale plastice din Oradea

Data actualizării: Data publicării:
incendiu Borsului depozit
sursă: Ádám Miki Boda / INFO TRAFIC jud. BIHOR

Un incendiu de amploare s-a produs luni, în jurul orei 17:30, în curtea unei societăți comerciale din Parcul Industrial I, de pe Șoseaua Borșului, din Oradea. Mai multe echipaje de pompieri au intervenit ca să stingă flăcările care au cuprins deșeuri de mase plastice.

sursă: Ádám Miki Boda/INFO TRAFIC jud. BIHOR

Incendiul a fost anunțat la 112 de o persoană care a precizat că în curtea unui depozit au luat foc deșeuri din mase plastice. Patru echipaje de la ISU ”Crișana” au fost trimise în zonă, însoțite de salvatorii de la SMURD și de un echipaj CBRN – de cercetare chimică, biologică, radiologică și nucleară.

Militarii ajunși la locul indicat au observat că incendiul cuprinsese o suprafață de aproximativ 70 de metri pătrați, iar flăcările aveau câțiva metri înălțime. Fumul dens putea fi văzut din oraș, de la o depărtare de câțiva kilometri.

”Nu sunt victime, dar incendiul provoacă un fum dens și toxic”, a declarat doctorul Dacian Juca, din cadrul SMURD Bihor, aflat în zona afectată de incendiu.

sursă:
Ádám Miki Boda / INFO TRAFIC jud. BIHOR
sursă: Ádám Miki Boda / INFO TRAFIC jud. BIHOR

sursă: Ádám Miki Boda / INFO TRAFIC jud. BIHOR

Polițiștii au izolat locul, iar în zonă a sosit și șeful Gărzii de Mediu Bihor, Mihai Togor. Într-o declarație acordată jurnaliștilor de la Bihoreanul, Togor a precizat că "nu există nici un pericol pentru sănătatea populaţiei, datorită condiţiilor meteo, dat fiind că fumul negru a fost dispersat de vânt, şi graţie intervenţiei rapide a pompierilor”.

La o oră de la anunțarea incendiului pompierii au stins focul și au rămas în zonă pentru a se asigura că nu mai este nici un pericol.

Editor web: Adrian Laboș

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Câți bani primesc superstarurile pentru a cânta la petrecerile celui mai bogat om din India. Katy Perry, pe...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...