Roxana Bojariu, climatolog: În partea a doua a acestui secol, vara, nu vom mai avea Oceanul Înghețat la Polul Nord

Data publicării:
Arctic Ice Melt Sunrise
Foto: Profimeda

Roxana Bojariu, climatolog, a vorbit, la Interviurile Digi24.ro, despre efectele încălzirii globale și dezastrul climatic spre care ne îndreptăm, dacă nu vom lua măsuri. „În partea a doua a acestui secol, vara nu vom mai avea Oceanul Înghețat la Polul Nord, ci vom avea Oceanul Albastru, nu va mai fi gheață vara,” atrage atenția climatologul, fapt ce „înseamnă modificări extraordinare pentru că schimbarea în zona arctică nu rămâne acolo.”

Roxana Bojariu, climatolog: Această creștere la nivel global de fapt e un simptom. În spatele ei stau modificări în tipurile de circulație, în severitatea fenomenelor extreme. Încălzirea globală nu e uniformă nici în spațiu, nici în timp. Această creștere ne arată că avem o cantitatea sporită de căldură în sistem și de vapori de apă care apar ca urmare a evaporației mai intense de la suprafețele mai calde ale oceanelor. Putem vedea în spatele acestei valori faptul că 90% din ghețari continentali se topesc, 90% au pornit pe panta aceasta  a topirii și a diminuării masei lor. Putem vorbi de faptul că valurile de căldură sunt din ce în ce mai frecvente, mai intense și mai de durată în toate zonele lumii. Viața din vestul Antarcticii se diminuează foarte mult. Gheața din Arctica are și ea fluctuații, dar tendința este de diminuare foarte semnificativă, chiar cu estimarea că în partea a doua a acestui secol, vara nu vom mai avea oceanul înghețat la Polul Nord, ci vom avea oceanul albastru, nu va mai fi gheață vara.  

Alexandru Rotaru, jurnalist Digi24: Vreți să spuneți că din estimările actuale, peste 2050, nu vom mai avea Polul Nord înghețat?

Roxana Bojariu, climatolog: Da, vara, în anotimpul cald. Dar asta înseamnă modificări extraordinare pentru că schimbarea în zona arctică nu rămâne acolo. Arctica este unul din factorii regulatori, între frigiderul arctic și cuptorul tropical există un schimb continuu de energie și acest schimb, în timp, a asigurat un echilibru în clima planetei, ori dacă se dezechilibrează atât de mult vă dați seama că apar modificări globale, nu rămân doar în Arctica. Și acolo vor fi modificări extraordinare și dincolo de Cercul Polar trăiesc încă zeci de milioane de oameni, în comunitățile alea nu vor mai trăi așa cum au trăit părinții, bunicii lor. Sunt probleme mari practic peste tot, la tropice, în zona arctică, în zona latitudinilor medii unde suntem și noi. Furtunile, ce înseamnă 1,5 grade Celsius peste nivelul industrial, înseamnă că furtunile tropicale vor fi mult mai intense. Se vorbește deja că am putea anul ăsta să avem nevoie de o nouă categorie în acea clasificare a uraganelor din Atlantic. Până acum avem 5 categorii, categoria a 5-a cu viteze care pot să depășească 250 km/h. Am putea avea nevoie de o nouă categorie pentru că ciclonii tropicali, în condițiile încălzirii globale și creșterii temperaturii la suprafața oceanelor tropicale vor fi mult mai intenși. 

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Anca Dinicu este însărcinată. Cum a anunțat actrița că ea și iubitul ei vor deveni părinți: „Mai bine să...
Pro FM
Bianca Censori, vizită la părinți, fără Kanye West. Temerile familiei legate de influența lui: "O folosește...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...