Salariile actorilor din serialul „Urzeala tronurilor”

Data actualizării: Data publicării:
jon snow game of thrones

Pentru unii actori din „Urzeala tronurilor”, „iarna nu se apropie” pentru a cita un popular dicton al serialului. După episodul 9 difuzat duminica trecută de HBO, cinci actori importanți și-ar fi negociat o creștere importantă a salariilor pentru următoarele două sezoane ale serialului, potrivit Agerpres.

În prezent, actorii vedetă din „Game of Thrones” ar încasa 300.000 de dolari pe episod. Potrivit unei informații difuzate pe site-ul Internet Deadline, din sezonul viitor, Peter Dinklage (Tyrion Lannister), Kit Harington (Jon Snow), Lena Headey (Cersei Lannister), Emilia Clarke (Daenerys Targaryen) și Nikolaj Coster-Waldau (Jaime Lannister) vor avea un salariu de 500.000 de dolari pe episod; reprezentând o majorare cu 200.000 de dolari.

Având în vedere că următoarele două sezoane ale serialului nu vor avea decât 13 episoade per ansamblu, actorii vor încasa maximum 6,5 milioane de dolari pentru aceste două sezoane, față de 3 milioane în prezent pentru 10 episoade.

Dar nimic nu este încă decis. Pentru a obține această sumă, este nevoie ca aceste personaje să supraviețuiască până la următoarele sezoane ale serialului. Dacă noile contracte îi angajează pe actori, până eventual la sezonul 8, nu sunt însă contracte de disponibilitate. Nu le oferă nicio asigurare acestor actori că personajele lor vor fi prezente până la sfârșitul serialului.

În ce privește această majorare a salariului, ea este relativă având în vedere că sezonul 7 și 8 din „Game of Thrones” ar trebui să fie mai puțin lungi decât cele precedente. Prin urmare actorii vor câștiga mai puțin. Pe de altă parte, aceste salarii sunt slăbuțe comparativ cu cele din alte seriale, precum The Big Bang Theory, în care actorii câștigă un milion de dolari pentru un episod.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Bianca Censori, vizită la părinți, fără Kanye West. Temerile familiei legate de influența lui: "O folosește...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...