Germania închide mai multe Institute Goethe și evocă motive financiare și geopolitice. Iată lista țărilor afectate

Data publicării:
sigla Goethe Institut
Institutul Goethe intenţionează să îşi intensifice implicarea în Europa Centrală şi de Est, în Caucaz, în Pacificul de Sud şi în zona centrală a Statelor Unite. Imagine cu caracter ilustrativ. Sursa foto: Profimedia Images

Germania a luat decizia închiderii mai multor Institute culturale Goethe, invocând motive financiare şi geopolitice, vineri. Mai multe țări sunt afectate de această decizie, iar anunțul închiderii a trei sedii din Franţa a provocat o puternică emoţie, informează AFP, preluată de Agerpres.

"Este vorba de 'reforme necesare' având în vedere 'evoluţia condiţiilor geopolitice şi financiare'", a explicat o purtătoare de cuvânt a Ministerului de Externe în cadrul unei conferinţe de presă periodice.

În Franţa, Institutele Goethe din Lille şi Bordeaux se vor închide, la fel și biroul de legătură din Strasbourg

Alte şapte filiale din reţeaua mondială de 158 institute îşi vor înceta activitatea, printre care cele din Torino, Genova şi Trieste (Italia), Rotterdam (Ţările de Jos) şi Washington (SUA).

Un pilon al diplomaţiei culturale şi lingvistice germane, reţeaua trebuie să se adapteze "la vremurile în schimbare", a afirmat purtătoarea de cuvânt Kathrin Deschauer.

Anunţul acestor închideri a provocat proteste puternice în regiunile franceze vizate. El intervine într-un moment în care relaţiile franco-germane traversează o perioadă dificilă, fiind afectate de o serie de subiecte politice controversate.

Semnalul trimis "nu este unul foarte fericit în această perioadă", a transmis Palatul Élysée

Pentru Strasbourg (est), este "o nouă lovitură dată bilingvismului, ignorând istoria (regiunii) Alsacia, ignorând istoria celor două ţări ale noastre", a deplâns Frederic Bierry, preşedintele Collectivite europeenne d'Alsace.

În regiunea unde se află oraşul Bordeaux (sud-vest), autorităţile locale au deplâns pierderea unui loc "de neînlocuit" care "întruchipează pe teren principiile prieteniei franco-germane şi ale Tratatului de la Élysée, a cărui 60-a aniversare o sărbătorim în acest an".

Institutul Goethe din Lille, deschis în 1957, a fost "primul din Franţa"

Aleşii fac apel la guvernul german, în contextul în care preşedintele Emmanuel Macron şi cancelarul Olaf Scholz, împreună cu miniştrii din cele două ţări, se întâlnesc luni şi marţi la Hamburg pentru două zile de lucru.

În Franţa şi în Germania, numărul elevilor care învaţă limba ţării vecine este în continuă scădere.

În cadrul reformei anunţate, Institutul Goethe intenţionează să îşi intensifice implicarea în Europa Centrală şi de Est, în Caucaz, în Pacificul de Sud şi în zona centrală a Statelor Unite. Reducerile ţin cont şi de o alocare bugetată anunţată ca fiind în scădere cu 3,3% anul viitor.

În Franţa, au fost menţinute Institutele Goethe din Paris, Lyon (cu o filială la Marsilia) şi Nancy, precum şi filiala din Toulouse, care nu mai oferă cursuri de limbă.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unde a fost văzută Kate Middleton în plin tratament pentru cancer. Prinţesa de Wales a îngrijorat oamenii din...
Digi FM
Un bărbat beat a uitat ușa apartamentului deschisă, iar câinele său doberman a ieșit pe scară. Ce a făcut o...
Pro FM
Bianca Censori, vizită la părinți, fără Kanye West. Temerile familiei legate de influența lui: "O folosește...
Film Now
Sofia Vergara, declarații despre operațiile estetice: „Mi-aș face orice intervenție când voi fi pregătită!”...
Adevarul
Presa rusă scrie despre declanșarea celui de-al Treilea Război Mondial după ce Putin a avertizat Occidentul...
Newsweek
Recunoașteți personajul? Marele actor care avea Parkinson de la debut. A călcat „pe bec" în căsnicie
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Turiștii din Italia sunt în alertă. Plajele au fost invadate de „viermele de foc”, care poate ajunge până la...
Film Now
Adam Sandler, soția și cele două fiice, în vacanță în Italia. Nu au epatat în niciun fel, ci s-au purtat ca...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...