VIDEO Alunecare de teren pe DN 17B, în Suceava. Traficul este oprit

Data publicării:
alunecare de teren
Alunecare de teren pe DN 17B, în Suceava. Traficul este oprit Foto: Captură video

Alunecare uriașă de teren, în această dimineață, în județul Suceava. În imagini se vede cum terenul o ia la vale chiar sub ochii oamenilor din zonă. Mai multe mașini au oprit la timp, pentru a evita o eventuală tragedie.

Între localitățile Crucea și Broșteni, drumul este închis din cauza pietrelor căzute pe asfalt.

În zonă au mai avut loc alunecări de teren, ultima chiar anul trecut în vară.

Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR: Avem deja acest contract, ar trebui să se finalizeze până în septembrie anul acesta. Dar, având în vedere că permanent apar noi alunecări, este posibil ca acest contract să dureze mai mult. Zona este semnalizată, sectorul de drum este închis. Se iau măsuri, costructorul este deja acolo. Au început să degajeze și au reușit să degajeze o parte din drum. Este o zonă instabilă, montană, iar ca urmare a ploilor din ultima vreme această cantitate de apă dislocă bucăți de pământ cât și cantități de piatră. În zona respectivă se va contrui inclusiv o copertină pentru că ce vine de pe versant să nu afecteze drumul, să nu treacă de acea copertină.

Editor : Alina Popescu

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...