Veste uluitoare: Participarea României la CM de handbal feminin, bulversată. Trei sportive, în vizorul Agenției Mondiale Antidoping

Data actualizării: Data publicării:
handbal romania
Victoria mare a tricolorelor

Echipa națională de handbal feminin a primit luni o lovitură sub centură, cu câteva zile înaintea participării la Campionatul Mondial din Japonia, potrivit Mediafax.

Conform ProSport, Federația Română de specialitate a fost notificată în privința unor componente ale lotului lui Tomas Ryde, că ar fi folosit niște proceduri interzise de WADA (Agenția Mondială Antidoping), în tentativa de a-și îmbunătăți performanțele sportive. În discuție ar fi vorba despre jucătoare de la Corona Brașov, de Cristina Laslo, Bianca Bazaliu și Daria Bucur. Sportivele nu ar fi consumat neapărat substanțe interzise, ci ar fi utilizat o procedură interzisă, de manipulare a sângelui prin Laser Teraphy. Probabil că au fost îndrumate în acest sens, pentru că este greu de crezut că ar fi cerut handbalistele o astfel de terapie prin laser.

Totul s-ar fi întâmplat în această toamnă în Brașov, iar sursa amintită anunță că una dintre jucătoare ar fi postat chiar o poză de o rețea de socializare în momentul în care ar fi fost la terapie, la o clinică specializată din Brașov. Tot procesul de procedură interzisă s-ar fi desfășuirat la Iomed Clinique, singura clinică din Brașov care utilizează Laser intravenos.

Jucătoarele riscă suspendări. De asemenea, naționala României este aruncată în aer înaintea participării la Campionatul Mondial. În discuție ar fi cel puțin trei componente de la Corona Brașov, Cristina Laslo, Bianca Bazaliu și Daria Bucur, aflate în lotul lui Tomas Ryde.

Editor web: Liviu Cojan

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...