România, înfrângere dură în meciul cu Rusia. Fostă handbalistă: Selecția nu a fost cea care trebuia să fie

Data actualizării: Data publicării:
cristina-neagu-handbal-frh
Foto: FRH

Fosta handbalistă Oana Manea a spus, în urma eșecului României în fața Rusiei, scor 18-27, că, dacă în repriza a doua tricolorele ar fi jucat la fel ca în prima jumătate, naționala ar fi putut învinge.

Am avut două reprize total diferite şi totuşi am sperat după prima repriză, cu toate că am făcut multe greşeli. În cea de-a doua repriză am făcut foarte multe greşeli. Am luat goluri uşoare şi golurile uşoare normal că te duc în jos. Probabil dacă făceam aceleaşi lucruri ca în prima repriză, să fi jucat la fel de bine, să fi mers apărarea la fel de bine. Nu te poţi compara cu echipa Rusiei. Este o echipă omogenă, bine pusă la punct”, a declarat Oana Manea la Telekom Sport, potrivit Mediafax.

Am avut mari emoţii pentru fete. Mă gândesc la ele. Selecţia nu a fost cea care trebuia să fie. Au avut momente mai puţin bune şi au fost criticate. Am trăit şi eu asta. Am vorbit cu unele dintre ele. Mi-au scris şi ele, dar cel mai mult le-am scris eu. Le-am şi sunat. Aveau nevoie de susţinere”, a mai spus fosta jucătoare.

În clasamentul grupei, România rămâne cu 0 puncte, după înfrângerea cu Rusia.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...