Un deputat conservator britanic a fost suspendat din partid după ce a spus că primarul Londrei este „controlat” de islamişti

Data publicării:
Lee Anderson
Partidul Conservator britanic al premierului Rishi Sunak l-a suspendat sâmbătă pe deputatul Lee Anderson. Foto: Profimedia

Partidul Conservator britanic al premierului Rishi Sunak l-a suspendat sâmbătă pe deputatul Lee Anderson, care a refuzat să prezinte scuze după ce a afirmat că primarul laburist al Londrei, Sadiq Kahn, este controlat de islamişti, relatează agenţiile AFP şi Reuters.

Declaraţia respectivului deputat, fost preşedinte al partidului şi cunoscut pentru afirmaţii ce au provocat polemici, a fost făcută vineri seară la postul cu orientare editorială conservatoare GB News. El a susţinut că islamiştii au "preluat controlul" asupra lui Sadiq Khan, primul edil musulman al capitalei britanice, care ocupă acest post din 2016. Sadiq Khan "le-a dat acoliţilor săi capitala noastră", a mai spus deputatul conservator, citat de Agerpres.

Comentariile sale, care vin în contextul unei polemici referitoare la acuzaţii de presiuni asupra deputaţilor pe tema unui vot în Camera Comunelor pentru un apel la încetarea focului în Fâşia Gaza, au fost condamnate de tot spectrul politic britanic, iar preşedinta Partidului Laburist, Anneliese Dodds, le-a catalogat drept manifestări "rasiste şi islamofobe fără nicio ambiguitate".

Deputatul Lee Anderson a refuzat să prezinte scuze, prin urmare premierul Rishi Sunak a decis suspendarea lui din partid, iar de acum înainte el va activa în legislativ ca independent.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...