Trei persoane au murit, iar alte opt au fost rănite, după un atac al ucrainenilor asupra regiunii ocupate Donețk

Data publicării:
atac al ucrainenilor asupra donețk
Oraşul ucrainean Doneţk, aflat sub controlul Moscovei şi situat foarte aproape de linia frontului, este cu regularitate ţinta atacurilor ucrainene în această regiune. Foto: Captură ecran X/ @soneerbozkurt

Cel puţin trei persoane au fost ucise şi alte opt au fost rănite sâmbătă, într-o lovitură ucraineană asupra unui restaurant din oraşul Doneţk, ocupat de Moscova şi situat în regiunea ucraineană cu aceaşi nume, în estul ţării, relatează AFP, potrivit Agerpres. 

„Restaurantul Paradise, situat în cartierul Kirovski din Doneţk, a fost lovit direct şi trei civili au fost ucişi", a anunţat pe Telegram guvernatorul plasat de Moscova în regiunea Doneţk, Denis Puşilin.

„Până acum, avem informaţii în legătură cu opt persoane rănite”, a adăugat el, precizând că forţele ucrainene au folosit cel puţin două rachete lansate cu sisteme Himars, de fabricaţie americană.

Potrivit oficialului rus, o rachetă „a lovit direct restaurantul (peretele exterior, geamurile clădirii şi structurile stradale au fost avariate), iar o a doua a lovit o clădire neterminată situată în apropiere (acoperişul a fost deteriorat)”.

Imaginile difuzate pe reţelele sociale de presa locală rusă arată o clădire cu ferestre sparte, iar trupuri sunt întinse pe jos. Faţada clădirii era parţial prăbuşită, iar acoperişul a fost găurit, potrivit acestor imagini.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

Oraşul ucrainean Doneţk, aflat sub controlul Moscovei şi situat foarte aproape de linia frontului, este cu regularitate ţinta atacurilor ucrainene în această regiune.

Atacul lansat de Kiev survine în momentul în care armata rusă a revendicat sâmbătă preluarea controlului a cinci sate din regiunea Harkov, unde desfăşoară o ofensivă terestră, şi o alta în regiunea Doneţk, mai la sud.

Editor : C.S.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...