Teroriștii ISIS amenință cu atacuri pe patru stadioane în Liga Campionilor și provoacă haos cu mesaje violente

Data publicării:
stadion
Teroriștii ISIS amenință cu atacuri pe patru stadioane în Liga Campionilor. FOTO: Getty Images

Gruparea teroristă Stat Islamic amenință Liga Campionilor. Într-un mesaj postat pe canalele sale de comunicare, organizația islamistă indică patru stadioane pe care, începând de azi, se vor disputa sferturile de finală și face apel la comiterea de masacre în aceste locații. "Ucide-i pe toți" scrie pe afișul postat în mediul online acolo unde sunt trecute și cele patru stadioane luate la țintă - este vorba de Emirates din Londra, Parc des Princes din Paris, Santiago Bernabeu și Metropolitan din Madrid.

Sunt stadioane cu o capacitate de peste un sfert de milion de spectatori. Mesajul vine la câteva zile de la un alt apel ISIS adresat, de această dată, așa zișilor "lupi singuratici".

Purtătorul de cuvânt al grupării jihadiste a transmis prin Telegram un mesaj de 41 de minute în care cere atacuri individuale în Europa și Statele Unite, felicitându-i în același timp pe cei responsabili pentru atacul de la Moscova în care au murit 143 de oameni și 200 au fost răniți. 

Nivelul de alertă este, în prezent, la nivelul 4 din 5 în Spania, după ce măsurile de securitate au fost întărite în Săptămâna Mare.

Sub alertă maximă de securitate sunt și Italia și Franța încă de la finalul lunii trecute, imediat după atacul din Moscova.

De altfel, teroriștii islamiști par a fi luat din nou în vizor Europa, mai ales după declanșarea războiului Israelului împotriva organizației Hamas. Mai mult, se observă și o schimbare de strategie: ținta amenințărilor teroriste par a fi, mai nou, evenimentele sportive, care adună laolaltă zeci de mii de oameni. Europol a atras atenția că, începând de anul trecut, numărul atentatelor teroriste a început să crească din nou în Europa.  

De exemplu, Franța, care va găzdui Jocurile Olimpice în această vară, a declanșat cel mai înalt nivel de alertă teroristă "ca măsură de precauție" imediat după atentatul comis de ISIS-K la Moscova, soldat cu aproape 150 de morți.

În toamna anului trecut, în timpul unui meci de fotbal dintre naționalele Belgiei și Suediei un terorist islamist a ucis doi suporteri suedezi la Bruxelles.

Nivelurile de alertă teroristă sunt relativ ridicate în mai multe țări europene, printre care Spania, Germania, Italia, Danemarca sau Suedia.

Poliția italiană a arestat luni, la Roma, un bărbat din Tadjikistan căutat pentru infracțiuni legate de terorism și suspectat de a fi membru activ al grupării Statul Islamic.

Editor : G.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...