Rep. Moldova acuză Rusia că a tipărit ilegal buletine de vot în Transnistria pentru alegerile prezidențiale 

Data publicării:
oleg serebrian
Oleg Serebrian este Viceprim-ministru pentru Reintegrare al Republicii Moldova din anul 2022. Sursa foto: Facebook

Vicepremierul Oleg Serebrian, care se ocupă de relaţia Chişinăului cu Tiraspolul, a acuzat Moscova că încalcă legile ţării prin tipărirea de buletine de vot în regiunea separatistă Transnistria pentru alegerile prezidenţiale ruse, relatează Reuters, preluat de News.ro.

"Aceste buletine de vot au fost mai mult ca sigur tipărite chiar acolo (în Transnistria) pentru a evita să fie trecute printr-un punct de trecere a frontierei", a declarat miercuri vicepremierul Oleg Serebrian înaintea unei şedinţe de guvern.

"Este greu de spus cum ar fi fost aduse peste graniţă. Frontierele Republicii Moldova sunt controlate şi nu există nicio modalitate legală de a le aduce sau de a le scoate în mod legal", a punctat oficialul.

Serebrian, care este responsabil de "reintegrarea" regiunii separatiste, a declarat că tipărirea buletinelor de vot în Transnistria a fost menită să arate Republicii Moldova că regiunea nu resprectă legile naţionale.

"Ceea ce este important aici este desfăşurarea procesului electoral în sine şi nu dacă buletinele de vot vor fi luate în sau în afara Rusiei", a subliniat vicepremierul.

Când Rusia a organizat ultimele alegeri parlamentare, în 2021, oficialii ruşi au deschis 24 de secţii de votare în Transnistria fără permisiunea autorităţilor ţării. Şi acum, la alegerile prezidenţiale ruse care demarează vineri şi se încheie duminică, Moscova a organizat şase secţii de vot pe teritoriul transnistrean, deşi Chişinăul a interzis acest lucru.

Autorităţile pro-europene din Moldova l-au convocat deja pe ambasadorul rus pentru a se plânge de această decizie de a deschide şase secţii de votare în enclava pro-rusă. Guvernul central a declarat că această măsură a încălcat un acord care prevedea ca votul să fie permis doar la o singură secţie de votare, organizată la ambasada rusă din Chişinău.

Ambasadorul rus a respins plângerea ca fiind nefondată, declarând reporterilor că Rusia pur şi simplu permite celor aproximativ 250.000 de cetăţeni ruşi din Moldova să voteze, mulţi dintre ei fiind în regiunea separatistă.

Ruşii votează la alegerile prezidenţiale din 15-17 martie, în cadrul cărora actualul preşedinte Vladimir Putin este sigur de victorie în faţa a trei contracandidaţi, dintre care niciunul nu îl critică.

Preşedinta proeuropeană a Republicii Moldova, Maia Sandu, a denunţat invazia Moscovei în Ucraina şi acuză Kremlinul că a complotat pentru a o înlătura de la putere. Rusia, la rândul ei, o acuză pe Sandu că promovează rusofobia.

Transnistria s-a desprins din Republica Moldova în timp ce Uniunea Sovietică se prăbuşea şi a rămas la graniţa de est a ţării cu Ucraina timp de peste 30 de ani fără a avea recunoaştere internaţională. Teritoriul depinde în mare măsură de ajutorul Rusiei, în condiţiile în care aproximativ 1.500 de "pacificatori" ruşi rămân staţionaţi în regiune.

Tensiunea a crescut între autorităţi şi conducerea transnistreană de când Republica Moldova a impus taxe vamale pentru bunurile care intră şi ies din Transnistria, ca parte a eforturilor sale de a adera la Uniunea Europeană, menţionează Reuters.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Rusia a declanșat un război electronic de bruiaj pe teritoriul României. Ce înseamnă asta şi cum ne afectează
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Comunismul nu s-a terminat și nici nu poate să se termine niciodată
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...