Un miliardar merge la închisoare, dar banii lui se înmulțesc. „Va avea o avere semnificativă când va fi eliberat”

Data publicării:
Cofondatorul Binance Changpeng Zhao.
Cofondatorul Binance Changpeng Zhao. Foto: Profimedia

Averea de 33 de miliarde de dolari a cofondatorului Binance, Changpeng Zhao, urmează să crească în continuare, chiar dacă acesta va merge la închisoare pentru a ispăși o pedeapsă de 4 luni, relatează News.ro.

Zhao a fost condamnat marţi la patru luni de închisoare pentru că a permis spălarea banilor pe platforma sa de tranzacţionare a criptomonedelor. El a pledat vinovat.

Zhao are o avere personală estimată la 33 de miliarde de dolari, conform topului Forbes.

Condamnarea pronunţată împotriva lui Zhao la tribunalul federal din Seattle a fost mult mai mică decât cei trei ani pe care procurorii federali i-au cerut pentru el.

Apărarea a cerut o perioadă de încercare de cinci luni.

Un purtător de cuvânt al Binance a declarat pentru CNBC că platforma de criptomonede „a adus îmbunătăţiri considerabile de conformitate”, inclusiv în ceea ce priveşte detectarea spălării banilor şi „angajarea de personal cheie de conformitate”.

În noiembrie, Zhao a încheiat un acord cu guvernul SUA pentru a închide o investigaţie pe mai mulţi ani asupra Binance.

Ca parte a acordului de 4,3 miliarde de dolari convenit de Binance cu Departamentul de Justiţie al SUA, Zhao a demisionat din funcţia de CEO, iar compania a fost de acord să formeze un consiliu de administraţie cu membri independenţi, precum şi comitete de conformitate şi de audit.

Dintre cei şapte directori numiţi recent în consiliul de administraţie format de atunci, trei au fost desemnaţi ca fiind „independenţi” – iar cinci dintre ei, inclusiv toţi membrii independenţi ai consiliului, au trimis scrisori judecătorului în dosarul penal al lui Zhao, cerând clemenţă în condamnare.

Gabriel Abed, preşedintele consiliului de administraţie şi unul dintre membrii săi independenţi, i-a spus judecătorului de district din SUA Richard Jones că Zhao se distinge printr-un calm stoic şi o umilinţă autentică şi că, „în ciuda realizărilor sale semnificative”, el a menţinut un stil de viaţă marcat de simplitate, inclusiv de îmbrăcare cu haine cumpărate de pe Amazon, conducând o Toyota şi purtând un ceas Apple.

În ciuda faptului că Zhao se confruntă acum cu închisoarea, experţii din industrie şi avocaţii care au discutat cu CNBC spun că averea lui personală imensă va rămâne neafectată şi probabil că va creşte.

Juristul pentru corporaţii din Los Angeles, Tre Lovell, a declarat pentru CNBC că guvernul are dreptul doar la orice restituire sau amenzi impuse şi nu la activele sau averea lui Zhao în ansamblu.

Fostul procuror federal Neama Rahmani este de acord, adăugând că averea personală a lui Zhao nu va fi afectată de sentinţa sa, deoarece acesta a pledat vinovat și a ajuns la un acord cu autoritățile.

„Va avea o avere semnificativă când va fi eliberat din închisoare”, a subliniat Rahmani.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...