Miliardarul Warren Buffett, avertisment dur despre inteligența artificială: „Escrocheriile vor fi mai convingătoare ca niciodată”

Data actualizării: Data publicării:
FORTUNE Most Powerful Women Summit - Day 2
Warren Buffett. Foto: Gulliver/Getty Images

Miliardarul Warren Buffett a lansat, sâmbătă, un avertisment dur în ce privește inteligența artificială, despre care spune că va declanșa o explozie de fraude pe internet. El susține că fenomenul va lua amploare în perioada următoare, iar escrocheriile „vor fi mai convingătoare ca niciodată”, relatează Business Insider

„Escrocheria a făcut întotdeauna parte din scena americană”, a declarat sâmbătă, în timpul adunării anuale a acționarilor companiei sale, celebrul investitor și CEO al Berkshire.

Cu toate acestea, Buffett susține că imaginile și videoclipurile create cu ajutorul inteligenței artificiale au devenit atât de convingătoare încât este practic imposibil să discerni dacă sunt reale sau nu și avertizează că frauda pe internet este un fenomen care ia amploare.

„Când te gândești la potențialul oamenilor de a înșela ...va fi industria care se va dezvolta cel mai mult din toate timpurile”, a spus el.

Buffett și-a amintit că a văzut o înregistrare video deepfake cu el însuși, pe care un escroc o folosea pentru a cere bani de la străini. „Practic, mi-aș fi trimis bani mie însumi în vreo țară nebună”, a glumit el.

„Inteligența artificială, o bombă atomică”

Buffett a comparat, de asemenea, apariția inteligenței artificiale cu crearea bombei atomice, reluând comentariile pe care le-a făcut la întâlnirea Berkshire de anul trecut.

„Am lăsat duhul să iasă din lampă atunci când am dezvoltat armele nucleare”, a spus el. „Acel duh a făcut niște lucruri teribile în ultima vreme. Puterea duhului mă sperie de moarte”, mai spune miliardarul. 

„Inteligența artificială este oarecum similară. S-ar putea să ne dorim să nu fi văzut niciodată acel duh”, a adăugat Buffett. 

Miliardarul, care a lăudat potențialul enorm al inteligenței artificiale cu ani înainte de lansarea ChatGPT, a subliniat că nu este expert în această tehnologie în curs de dezvoltare.

„Nu știu nimic despre AI, dar asta nu înseamnă că îi neg existența sau importanța sau orice altceva de acest gen”, a conchis el.

 

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...