Înainte de vizita sa la Casa Albă, David Cameron a mers în Florida, pentru o discuție cu Donald Trump

Data publicării:
David Cameron și Donald Trump
Colaj foto: Profimedia Images

Ministrul britanic de externe, David Cameron, s-a întâlnit, luni, cu fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, înainte de vizita oficială a acestuia la Washington, conform informărilor transmise de guvernul britanic. Cameron încearcă să-l convingă pe Trump să renunțe la susținerea pentru Putin și să deblocheze ajutorul militar pentru Ucraina pe care acoliții săi din Congres îl blochează de luni de zile la ordinul său. 

„Vizita sa la Washington, marţi şi miercuri, va urma după întâlnirea ministrului cu fostul preşedinte Donald Trump în Florida, luni, 8 aprilie”, a declarat un purtător de cuvânt al ministerului britanic de externe.

Această întâlnire cu Donald Trump, adversarul actualului preşedinte Joe Biden pentru alegerile prezidenţiale din noiembrie, are loc înaintea unei vizite în care David Cameron va vorbi în favoarea deblocării ajutorului american pentru Ucraina şi va discuta despre situaţia din Fâşia Gaza.

Şeful diplomaţiei britanice, care va discuta cu secretarul de stat american, Antony Blinken, şi cu membri ai Congresului, va „îndemna” Statele Unite să deblocheze ajutorul lor pentru Ucraina, potrivit unui comunicat al ministerului britanic de externe.

„Un succes al Ucrainei şi eşecul lui Putin sunt vitale pentru securitatea americanilor şi a europenilor”, a afirmat David Cameron în comunicat, în timp ce Rusia creşte presiunea sa în estul ţării. O victorie pentru Rusia ar fi „auzită clar la Beijing, Teheran şi în Coreea de Nord”, a avertizat el despre posibilitatea creșterii agresivității acestor regimuri dictatoriale.

Programul american de asistenţă militară şi economică pentru Ucraina, în valoare de 60 de miliarde de dolari, este blocat în Congres încă de anul trecut din cauza lui Trump și acoliților săi din Congres, susținători ai lui Vladimir Putin și ai invaziei sale. David Cameron se va întâlni cu membri ai Congresului SUA.

Ajutorul oferit de ţările europene şi de Statele Unite „fac o diferenţă uriaşă pe câmpurile de luptă din Ucraina şi în apele Mării Negre”, a subliniat ministerul. David Cameron va discuta, de asemenea, despre Orientul Mijlociu şi despre livrarea de ajutor umanitar în Fâşia Gaza printr-un coridor între Cipru şi teritoriul palestinian. Vizita vine în timp ce presiunea creşte în Marea Britanie pentru a suspenda vânzările de arme către Israel.

Guvernul britanic şi-a înăsprit tonul faţă de Israel după moartea, pe 1 aprilie, a şapte lucrători umanitari, dintre care trei britanici, ucişi în Fâşia Gaza de o dronă israeliană, în timp ce transportau alimente în teritoriul palestinian, asediat şi ameninţat de foamete.

La Washington, David Cameron va continua „să facă presiuni” pentru a fi făcută o „anchetă completă, urgentă şi transparentă față de aceste decese inacceptabile”.

Editor : Adrian Dumitru

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...