Vânzarea băuturilor energizante către minori va fi interzisă. Proiectul de lege a trecut de Senat

Data publicării:
energizante magazin
Vânzarea băuturilor energizante către minori va fi interzisă. Foto: Shutterstock

Senatul a adoptat luni, un proiect de lege care interzice vânzarea băuturilor energizante către minori. Camera Deputaților este forul decizional în acest caz.

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect care vizează stabilirea unor măsuri de prevenire şi combatere a efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie, prin interzicerea comercializării acestora sau a derivatelor lor către minori, prin desfăşurarea de activităţi de informare şi educare a consumatorilor cu privire la efectele nocive ale acestui tip de consum asupra sănătăţii.

La comisia de specialitate au fost admise mai multe amendamente în acest sens.

"Se interzice comercializarea şi publicitatea, inclusiv în mediul online, a băuturilor energizante şi a derivatelor acestora în unităţile sanitare şi în incinta unităţilor de învăţământ preuniversitar, inclusiv prin automate din incinta acestora, precum şi din proximitatea unităţilor de învăţământ preuniversitar pe strada de acces al elevilor în aceste unităţi (pe o rază de 1.000 de metri). Se interzice comercializarea produselor de acest gen în a căror componenţă ingredientele menţionate depăşesc limita maximă admisă conform legislaţiei în vigoare. Ministerul Sănătăţii, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor prin structurile de specialitate, elaborează şi implementează programe de control oficial privind producerea, distribuirea şi/sau importul de băuturi energizante şi derivate ale acestora, în conformitate cu domeniile de competenţă", potrivit unor propuneri însuşite la comisiile juridică şi pentru sănătate, iniţiate de PSD, PNL şi UDMR.

În cazul nerespectării acestor prevederi, agenţii economici riscă amenzi cuprinse între 25.000 şi 50.000 de lei, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor revenind personalul împuternicit din cadrul Ministerului Sănătăţii, Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, conform competenţelor legale.

Potrivit Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), citat de iniţiatorului proiectului, senatori PNL, susţinuţi de USR, fenomenul consumului de băuturi energizante a luat amploare, în special în rândul copiilor şi adolescenţilor. Astfel, într-un studiu EFSA care datează încă din anul 2013 se arată că 30% dintre adulţi, 68% dintre adolescenţi şi deja 18% dintre copii cu vârsta sub 10 ani consumă diverse tipuri de băuturi energizante. Mai mult decât atât, comercianţii de băuturi cu efecte nocive asupra stării de sănătate a copiilor şi adolescenţilor au pus pe piaţă diferite produse derivate care conţin atât concentraţii de alcool, cât şi de cafeină, taurină, carnitină, fără ca aceste substanţe să fie evidenţiate expres pe etichetele produselor şi fără să fie menţionate efectele devastatoare asupra sistemului nervos central sau muscular.

În acelaşi timp, INSP atrage atenţia asupra faptului că acest consum de băuturi energizante în combinaţie cu alcoolul este deosebit de periculos, deoarece efectul stimulant neutralizează reacţiile organismului la o cantitate mare de alcool şi, astfel, intervine subestimarea stării de ebrietate.

Propunerea legislativă pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului de băuturi energizante de către populaţie va fi transmisă Camerei Deputaţilor, pentru dezbatere şi vot în plen, în calitate de for decizional.

Editor : I.C

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...