Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: „E un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie”

Data publicării:
roman care voteaza
Ionuț Stroe spune că „este doar o speculaţie care se face în legătură cu aceste alegeri.” FOTO: Shutterstock

Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineri seară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă „evoluăm în ecuaţia alegerilor locale”, a afirmat Stroe, transmite News.ro.

„Este doar o speculaţie care se face în legătură cu aceste alegeri. În momentul de faţă cu toţii evoluăm în ecuaţia alegerilor locale. Preocupările noastre se îndreaptă către a oferi cele mai bune soluţii tuturor administraţiilor publice locale din această ţară. Nu discutăm modificarea datei alegerilor prezidenţiale. Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie, când vom fi în măsură să evaluăm şi rezultatele activităţii noastre şi în mod evident să organizăm şi să proiectăm şi viitorul politic şi electoral. În momentul de faţă nu discutăm modificarea datelor. A fost şi un anunţ public al premierului în legătură cu posibilitatea de a organiza aceste alegeri în luna septembrie. Foarte probabil vom confirma acest scenariu şi după alegerile locale”, a declarat Ionuţ Stroe, la B1TV, vineri seară, întrebat despre devansarea datei alegerilor prezidenţiale.

Întrebat cum vor sta lucrurile între PSD şi PNL după aceste alegeri şi dacă va fi candidat comun la alegerile prezidenţiale, Stroe a precizat că lucrurile pot continua la fel după alegeri, dacă cele două partide vor avea rezultatele sperate.

„Dacă avem rezultate, şi mă refer în principal la guvernare, lucrurile pot continua în ecuaţia politică în care evoluăm şi astăzi. Din punctul meu de vedere nu există în momentul de faţă dificultăţi în această relaţie PNL-PSD, chiar dacă există competiţie electorală în mai toate judeţele şi oraşele acestei ţări. Această competiţie, această rivalitate este una istorică şi chiar dacă la nivelul Guvernului există între noi conlucrare, există dialog, decizii comune, la nivelul administraţiei publice locale am preferat să avem această competiţie”, a spus Stroe.

Ionuţ Stroe a subliniat că această competiţie la care s-a referit se manifestă şi la Bucureşti.

Stroe spune că această Coaliție a fost creată pentru a depăși anumite probleme

„Şi în Bucureşti se manifestă această competiţie. Regulile sunt foarte bine definite. Respectul reciproc există. Nu aş vedea niciun fel de problemă să putem să continuăm acest proiect. Momentul şi motivul pentru care am stabilit această coaliţie a fost acela de a depăşi anumite probleme, posibile situaţii de instabilitate politică, care s-ar fi putut transforma în instabilitate economică şi socială. Şi contextul de securitate în care evoluăm ca şi ţară contează enorm de mult. Cred că este cea mai potrivită coaliţie care pe undeva să oprească acest val de populism, de extremism, acest val de anti-europenism care, din păcate, caracterizează şi politica românească”, a adăugat Stroe.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, marţi, Legea pentru modificarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 370/2004 pentru alegerea Preşedintelui României, care prevede că alegerile prezidenţiale au loc cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de preşedinte.

În luna martie, Curtea Constituţională a respins, ca neîntemeiată, sesizarea deputaţilor USR şi a Forţei Dreptei privind legea pentru devansarea alegerilor prezidenţiale.

„În esenţă, Curtea a statuat că legea criticată realizează o redimensionare a intervalului de timp în care urmează a se fixa data alegerilor, ceea ce nu pune în discuţie un element fundamental al dreptului electoral”, au argumentat judecătorii CCR.

Cele două partide acuzau că proiectul a fost adoptat de către PSD, PNL şi UDMR, „cu încălcarea flagrantă a oricăror principii democratice”.

Pe 5 martie, Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, proiectul de lege al UDMR care prevede modificarea datei alegerilor preşedintelui României.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare modificarea art. 5 alin. (1) din Legea nr. 370/2004, astfel încât alegerile pentru preşedintele României să fie organizate cu cel mult trei luni anterioare lunii în care ajunge la termen mandatul de Preşedinte al României.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat că alegerile prezidenţiale vor avea loc în 15 şi 29 septembrie, iar în 8 decembrie se vor desfăşura alegerile generale.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o veveriță însetată se ține după un turist pentru a primit o gură de apă: „E atât de...
Film Now
Îndrăgostiți până peste cap. Richard Gere și soția sa au fermecat publicul cu gesturile lor romantice, pe...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...