Gabriela Firea: Dacă Ponta ar mai fi fost preşedinte PSD, eu nu aş fi fost primar

Data actualizării: Data publicării:
firea cu ochelari_fb

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat că nu o surprinde reacţia fostului premier Victor Ponta faţă de ea, pentru că în campania electorală nu a susţinut-o.

”Realitatea este că dacă domnul Ponta ar (mai) fi fost preşedinte PSD, eu nu aş fi fost candidat şi, fireşte, nici primar general. Nu mi-a dat niciun sprijin în campania electorală, nu a spus public sau personal nicio vorbă de încurajare, şi-a dorit probabil pe altcineva candidat, dintre cei consideraţi mai apropiaţi. De aceea, nu mă miră reacţia de azi faţă de mine. Mă surprinde poziţionarea domnului Ponta faţă de bucureşteni. Îi pedepseşte pentru că nu prea l-au votat la prezidenţiale?”, a declarat primarul Capitalei, Gabriela Firea, citată de News.ro.

Firea susţine că a solicitat sprijin reprezentanţilor guvernamentali, însă unii dintre ei ignoră problemele Bucureştiului, pentru că „nu reprezintă pentru ei o prioritate”.

„A tăcea acum, doar pentru a nu supăra pe cineva, înseamnă a-i trăda pe românii din Bucureşti şi, prin extensie, pe românii din toată ţara. Ce scuză vom avea când, după patru ani de mandat, vom lăsa în urma noastră doar realizări minore şi nicio problemă majoră rezolvată? Pe cine vom da vina? Pe greaua moştenire? Pe neînţelegerile cu Guvernul? Pe legislaţie?”, a subliniat primarul, adăugând că preferă să spună adevărul şi să schimbe modul de lucru şi relaţia dintre Guvern şi autorităţile locale „chiar cu riscul de a-i supăra pe unii colegi care n-au nicio responsabilitate”.

„Interese economice care sunt şi acum, dinăuntrul şi dinafara ţării, despre care am vorbit în emisiunea care l-a deranjat pe domnul Victor Ponta. Interese oculte despre care ar fi trebuit să aibă, măcar tangenţial, anumite informaţii, ca fost prim-ministru”, susţine Firea.

Deputatul PSD Victor Ponta a scris pe blog, ca răspuns la disputa dintre primarul Capitalei, Gabriela Firea, şi premierul Sorin Grindeanu, că şi Traian Băsescu, pe vremea când era primar, dădea vina pe Executiv pentru eşecurile sale, întrebându-se dacă este acum o "urgenţă" schimbarea Guvernului. Ponta comentează că Băsescu a candidat apoi la prezidenţiale, deşi afirmase că nu o va face, făcând referire la disputa dintre Gabriela Firea şi Sorin Grindeanu.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...