Klaus Iohannis, întrevedere la Washington cu președintele Camerei Reprezentanților din Congresul SUA

Data publicării:
iohannis mike johnson
Foto: Klaus Iohannis (st) și Mike Johnson (dr) / Sursa foto: presidency.ro

Klaus Iohannis s-a întâlnit, joi, la Washington, cu Președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, Mike Johnson, informează Administrația Prezidențială.

Cu ocazia vizitei de lucru în Statele Unite ale Americii, președintele României a transmis aprecierea pentru atenția arătată de legislativul american, în special Camera Reprezentanților, pentru cooperarea cu țara noastră și cu alte state europene în promovarea securității și prosperității euroatlantice, la întâlnirea avută cu Mike Johnson, președintele Camerei Reprezentanților din cadrul Congresului SUA, transmite Administrația Prezidențială într-un comunicat de presă.

Președintele Klaus Iohannis a salutat adoptarea de către Congresul SUA a pachetului de asistență pentru Ucraina, care se adaugă sprijinului oferit de UE și de statele europene și care va avea o contribuție consistentă la prezervarea ordinii internaționale bazată pe reguli, menționează sursa citată.

Președintele României a subliniat, de asemenea, angajamentul autorităților române de a consolida Parteneriatul Strategic cu Statele Unite ale Americii, inclusiv în domeniul securității energetice. În particular, Președintele Klaus Iohannis a evidențiat interesul României de a juca un rol mai important în asigurarea securității energetice la nivel regional.

Iohannis a trecut în revistă evoluțiile recente din relația bilaterală, cu accent pe cooperarea în domeniul securității, evocând rolul țării noastre de furnizor de securitate, se mai spune în comunicat.

Președintele României a accentuat situația complexă de securitate din regiunea Mării Negre, cu relevanță transatlantică, și a salutat interesul manifestat de Congresul SUA pentru aceasta. Președintele Klaus Iohannis a încurajat continuarea dialogului cu reprezentanți ai Parlamentului și ai Guvernului României, pentru identificarea de posibilități de acțiune comună vizând atingerea obiectivelor împărtășite de cele două țări, mai informează Administrația Prezidențială.

Editor : M.I.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...