Un colegiu din Buzău este obligat de instanță să-i plătească 3.000 de euro daune morale unui fost elev

Data publicării:
decizie instanta
Credit foto: Guliver/Getty Images

Situație inedită în Buzău, unde un colegiu este obligat să plătească daune morale de 3.000 de euro unui fost elev. Motivul: în 2018, băiatul, pe-atunci elev în clasa a XI-a, s-a ales cu nota 2 la purtare, după ce a postat pe un grup online al liceului un mesaj ironic la adresa profesoarei de desen. Fapta lui a fost obiectul unei anchete în școală și a fost taxată cu scăderea notei la purtare pe primul semestru. Mama adolescentului a decis, însă, să-i caute dreptatea fiului în instanță. După 3 ani de procese, a venit și verdictul final, scrie Reporter Buzoian.

Totul a început în 2018, când Andrei, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național "B.P. Hașdeu" din Buzău a publicat, pe un grup online al școlii, un videoclip și un mesaj ironic la adresa profesoarei de desen de la clasă.

"Colegiul 'Bogdan Petriceicu Hasdeu' este liceul în care este interzisă purtarea bărbii și a părului lung, dar unde predă una dintre cele mai luminate minți ale sistemului de învățământ, această struțo-cămilă a artei, care se zbate între vocația de a cânta și de a desena", ar fi fost mesajul elevului. În videoclipul atașat postării, profesoara apărea sumar îmbrăcată, într-o piesă cântată împreună cu alte două femei, în urmă cu mai mulți ani, când făcea partea dintr-o formație etno.

Fapta elevului a făcut obiectul unei anchete disciplinare, la finalul căreia adolescentul s-a ales cu nota 2 la purtare pe primul semestru, scrie sursa citată.

Doi ani mai târziu, tânărul încheia studiile liceale cu media 9,03 la examenul de bacalaureat și era admis la Facultatea de Psihologie din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași. A fost și momentul în care mama băiatului a decis să-i caute fiului dreptatea în instanță.

După 3 ani de procese, pe 7 aprilie 2023, Tribunalul Buzău a dat verdictul: școala este obligată să radieze "mențiunile din evidențele școlare în ceea ce-l privește pe reclamant cu privire la aplicarea notei 2 la purtare pe semestrul I al anului școlar 2018-2019, cu efectuarea cuvenitelor modificări" și să-i plătească elevului 3.000 de euro daune morale, plus cheltuieli de judecată de 2.800 de lei.

Marți, Curtea de Apel Ploiești a respins recursul formulat de Colegiul 'Bogdan Petriceicu Hașdeu, menținând decizia dictată de Tribunalul Buzău.

"Dacă lăsam capul plecat, rămânea cu zece clase. Pentru că voiau să-l exmatriculeze, fără drept de înscriere trei ani. Vă dați seama că, după trei ani, nu mai venea el să termine liceul", a declarat mama tânărului pentru sursa citată.

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Unirea Ungariei cu România, o propunere surprinzătoare de acum un secol sub regele Ferdinand. „N-avem de dat...
Digi FM
Regele Felipe al VI-lea al Spaniei, „devastat și distrus” de aventura soției lui: „Știa că îl înșela în timp...
Pro FM
Fiul lui Ștefan Bănică a răbufnit. Ce spune Radu despre carieră și tatăl său: „Nu m-a băgat Bănică în...
Film Now
Sophia Loren, apariție rară în public. Actrița în vârstă de 89 de ani s-a sprijinit de un baston, în timp ce...
Adevarul
Temuta regină care a stăpânit Castelul Corvinilor. De ce nimeni nu îndrăznea să se apropie de el VIDEO
Newsweek
VIDEO Panică în Marea Neagră. Putin trimite 3 nave cu rachete care trag la 2.000 km. Ce misiune au?
Digi FM
Un turist a fost obligat să plătească 2.500 de dolari înainte de a coborî de pe un vas de croazieră: “Suntem...
Digi World
5 semne care arată că mănânci prea multă sare. Organismul te atenționează când ai depășit cantitatea optimă
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Angelina Jolie, prima apariție de când fiicele ei, Shiloh și Vivienne, au renunțat la numele tatălui lor...
UTV
Madalina Ghenea a fost dur criticata dupa ce s-a postat dansand pe masa. “E jenant ce faci!”. Actrita a...