„Aveți grijă la carnea tocată și la bere”. Avertismentul ANPC pentru români înainte de 1 Mai

Data publicării:
mici pe gratar
Refuzaţi produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea şi care nu au înscrisă, pe etichetă, data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită. FOTO: Shutterstock

Refuzaţi produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea şi care nu au înscrisă, pe etichetă, data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită, transmite directorul general al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Paul Anghel, având în vedere că în această perioadă din an românii sărbătoresc ziua de 1 Mai cu mici şi bere, transmite Agerpres.

„La cumpărarea produselor din carne tocată acordaţi o atenţie deosebită aspectului produsului, urmăriţi modul de etichetare, nu cumpăraţi produse preambalate neetichetate, iar pentru cele comercializate vrac este obligatorie înscrierea, la locul de comercializare, a datei durabilităţii minimale/datei limită de consum şi a ingredientelor alergene. Refuzaţi produsele din carne tocată pentru care există îndoieli privind calitatea şi modul de informare prin etichetare şi care nu au înscrisă, pe etichetă, data durabilităţii minimale/ data limită de consum sau dacă aceasta este modificată sau depăşită!”, a scris, sâmbătă, Paul Anghel, într-o postare pe Facebook.

Acesta recomandă consumatorilor să nu cumpere produse din carne tocată din locuri neautorizate, întrucât comerciantul respectiv nu are posibilitatea să asigure condiţiile optime de transport, depozitare şi comercializare şi nu poate elibera bon de casă cu care să fie justificată tranzacţia comercială, riscând astfel să achiziţioneze un produs neconform sau chiar nesigur care le poate afecta sănătatea.

În ceea ce priveşte berea, directorul general al ANPC recomandă verificarea stării ambalajelor (integritate, etanşeitate), limpiditatea lichidului şi data durabilităţii minimale.

„În cazul în care petreceţi ziua de 1 Mai în zone de agrement, e bine să fiţi atenţi la câteva aspecte: trebuie urmărit, în cazul produselor alimentare, modul de expunere şi comercializare a acestora, pentru a observa unele indicii care pot să conducă la identificarea riscurilor pentru sănătate şi anume: existenţa şi funcţionarea vitrinelor frigorifice în care sunt expuse alimentele; integritatea ambalajelor, care trebuie să asigure protecţie pe timpul transportului, depozitării şi comercializării; etichetarea acestora, cu date referitoare la tipul produsului, originea acestuia, termenul de valabilitate”, a subliniat directorul general al ANPC pe reţeaua de socializare.

Consumatorii trebuie să se asigure că vânzătorul este echipat corespunzător

De asemenea, înainte de achiziţionarea alimentelor din locuri specializate în acest sens, consumatorii trebuie să se asigure că vânzătorul este echipat corespunzător, poartă halat de protecţie şi bonetă, iar manipularea alimentelor neambalate o realizează cu mâinile acoperite de mănuşi curate sau de unică folosinţă.

Nu în ultimul rând, consumatorii trebuie să acorde atenţie preţului afişat şi să verifice concordanţa dintre preţurile afişate la raft şi cele marcate pe bonurile de casă.

„Şi un ultim sfat, solicitaţi şi păstraţi bonul de casă pentru a putea proba în cazul în care, în mod justificat, doreşte să reclame calitatea/siguranţa unui produs”, atenţionează reprezentantul ANPC.

În urma acţiunilor de supraveghere şi control desfăşurate de comisarii ANPC în anii trecuţi, în astfel de perioade, s-au constatat abateri legate de folosirea de produse şi proceduri nesigure care puneau în pericol viaţa şi sănătatea consumatorilor precum: materii prime cu data limită de consum depăşită (cârnaţi, carne de mici, băuturi răcoritoare); materii prime fără elemente de identificare (carne de mici, muştar, Ketchup); comercializarea unor produse cu urme de mucegai (chifle); utilizarea unui ulei excesiv de ars pentru prăjire; nerespectarea condiţiilor de păstrare şi depozitare a produselor; prezenţa la comercializare a unor produse cu modificări organoleptice (maioneză, sosuri pentru salate, roşii, ceapă, cartofi, castraveţi); utilizarea unor grătare neigenizate corespunzător şi a unor ustensile pentru bucătărie degradate (cleşti pentru grătar, cuţite), etc.

De asemenea, au mai existat şi deficienţe de informare a consumatorilor legate de ingredientele cu potenţial alergen, faptul că preparatele provin din produse decongelate sau lipsa afişării datei limită de consum, a mai scris Paul Anghel, în postarea sa.

Editor : B.C.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
De ce au fost criticaţi Carmen şi Klaus Iohannis de Paştele ortodox! Românii au spus-o direct, după mesajele...
Digi FM
Momentul când o polițistă din Cluj îi dă cu spray lacrimogen în față colegului său. Acesta se chinuie să...
Pro FM
Câți copii are Celine Dion: "Viața mea e să fiu mamă". Fiul cel mare are 23 de ani și seamănă foarte bine cu...
Film Now
Chris Hemsworth, dezvăluiri despre rolul interpretat în „Furiosa”, prequel al filmului „Mad Max: Fury Road”...
Adevarul
Alina Kabaeva, „olimpica lui Putin", primele declaraţii după despărţire: „Dacă îți spune conducerea să nu te...
Newsweek
VIDEO 26 de țări contra Chinei, care a izolat Taiwan cu avioane de luptă. Distrugător SUA, implicat
Digi FM
Mihai Albu a fost diagnosticat cu cancer. Creatorul de pantofi, primele declarații după ce a fost operat...
Digi World
Un neurochirurg de 83 de ani, triatlonist pasionat, își împărtășește cele 4 principii pentru o viață lungă și...
Digi Animal World
Un bărbat a mers pe autostradă cu un șarpe prins de bara de protecție. Imaginile filmate în trafic au devenit...
Film Now
Hugh Grant a înșelat-o cu o damă de companie, dar i-a rămas prieten apropiat. Elizabeth Hurley, sprijinită de...