Florența interzice închirierile de tip Airbnb în centrul său istoric

Data publicării:
CATEDRALA FLORENTA
La fel ca în alte ţări europene, o combinaţie de salarii mici, penurie de proprietăţi, închirieri pentru vacanţe pe termen scurt şi inflaţie ridicată au alimentat o criză a locuinţelor în Italia. FOTO: Profimedia Images

Florenţa, una dintre cele mai populare destinaţii turistice din Italia, a interzis oficial închirierile pe termen scurt pe platforme precum Airbnb în centrul său istoric. Această măsură a autorităţilor locale urmăreşte să protejeze patrimoniul Florenței și localnicii, relatează Reuters.

Normele, aprobate de oraşul toscan la sfârşitul zilei de luni, acordă, de asemenea, trei ani de scutiri la plata taxelor proprietarilor care în prezent închiriază pe termen scurt, dacă aceştia trec la contracte de închiriere obişnuite.

Primarul Florenţei, Dario Nardella, a declarat că oraşul a decis să acţioneze la nivel local deoarece planurile Guvernului de a reglementa acest sector au fost dezamăgitoare.

"În 2016 aveam puţin sub 6.000 de apartamente listate pe Airbnb, astăzi avem aproape 14.378", a spus el, menţionând că în acest timp "costul mediu al chiriilor  lunare obişnuite a crescut cu 42%. Numai anul acesta, preţurile au crescut cu 15,1%".

"Cei 40.000 de florentini care locuiesc în centru se plâng că se trezesc, dintr-o dată, locuind în apartamente-hotel", a adăugat el.

Nardella este membru al Partidului Democrat, de centru-stânga, parte a opoziţiei la nivel naţional.

Criza locuințelor, contestată de politicienii de dreapta din Italia

La fel ca în alte ţări europene, o combinaţie de salarii mici, penurie de proprietăţi, închirieri pentru vacanţe pe termen scurt şi inflaţie ridicată au alimentat o criză a locuinţelor în Italia, persoanele cu venituri mici şi studenţii fiind deosebit de afectaţi.

Probleme similare există şi în alte țări, New York-ul înăsprind de asemenea reglementările pentru închirierile pe termen scurt.

Marco Stella, coordonatorul regional al partidului Forza Italia, care face parte din coaliţia de dreapta aflată la guvernare, a declarat că va face apel la tribunalul administrativ împotriva măsurii luate de Florenţa.

Lorenzo Fagnoni, preşedintele Property Managers Italia, o asociaţie a oamenilor de afaceri din domeniul închirierilor turistice, a declarat că măsurile instituite sunt "o inițiativă complet greşită care contravine liberalismului pieţei".

Airbnb nu a făcut declarații pe marginea acestui subiect până la ora publicării știrii, precizează Reuters.

Guvernul lucrează la un proiect de lege care, potrivit presei, ar urma să impună un sejur minim de două nopţi în proprietăţile din centrele istorice ale oraşelor şi din municipalităţile cu o densitate mare de turişti.

Fiecare proprietate rezidenţială închiriată turiştilor ar avea nevoie de un cod naţional de identificare pentru a ajuta la urmărirea şi reglementarea închirierilor. Cei care nu se conformează riscă amenzi de până la 5.000 de euro.

Editor : Andreea Smerea

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Regimul draconic pe care-l urmează Shania Twain ca să se mențină în formă. Artista are 58 de ani, dar arată...
Film Now
Brad Pitt și Ines de Ramon, gesturi de tandrețe în public. Și-au savurat cafeaua la o plimbare romantică pe...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
Ion Dichiseanu, adevăratul Don Juan al filmului românesc. A fost iubitul unei dive mondiale
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Modul inedit prin care se relaxează un porcușor de Guineea. Adoră ca stăpâna lui să-i cânte la pian
Film Now
Cum arată azi, la 83 de ani, Faye Dunaway, frumoasa blondă din "Bonnie and Clyde". Apariție rară cu fiul ei...
UTV
Cine este noua iubita a lui CRBL? Artistul a fost surprins in prezenta unei pustoaice la scurt timp dupa...