Alain Delon a fost plasat sub „tutelă consolidată”. Actorul nu mai are libertate totală pentru a-și gestiona bunurile și a lua decizii

Data publicării:
alain delon zambeste
Alain Delon. Sursa foto: Profimedia Images

Alain Delon, un monstru sacru al cinematografiei franceze, în vârstă de 88 de ani şi grav bolnav, a fost plasat sub „tutelă consolidată” de un judecător de la un tribunal specializat în litigii care privesc protecţia persoanelor, a dezvăluit o sursă familiarizată cu acest dosar, informează AFP.

Actorul francez fusese plasat sub protecţie juridică încă din ianuarie, când a fost desemnat un reprezentant legal „pentru îngrijirea sa medicală”. Acea măsură a fost "transformată joi într-o tutelă consolidată", potrivit sursei citate de Agerpres.

"Acest lucru înseamnă că el nu mai are libertatea totală de a-şi gestiona bunurile şi deciziile pe care le-ar putea lua şi permite gestionarea unor aspecte medicale care îl privesc", a adăugat aceeaşi sursă.

Sub tutelă consolidată, tutorele gestionează contul bancar al persoanei protejate şi controlează cheltuielile acesteia, potrivit site-ului service-public.fr.

De la începutul lunii ianuarie, cei trei copii ai starului duc un război fratricid, prin intermediul presei şi al instanţelor de judecată, fiecare jurând să îl protejeze pe legendarul actor francez, a cărui stare de sănătate a intrat în declin după un accident vascular cerebral suferit în 2019.

Fiii săi, Anthony, în vârstă de 59 de ani, şi Alain-Fabien, în vârstă de 29 de ani, consideră că actorul este manipulat de sora lor, Anouchka, în vârstă de 33 de ani, care le-ar fi ascuns starea de sănătate a tatălui lor şi ar dori să îl transfere în Elveţia.

Cel mai recent episod din cadrul acestor neînţelegeri: Anouchka Delon i-a dat în judecată pe cei doi fraţi ai săi pentru încălcarea vieţii private după difuzarea înregistrării unei conversaţii dintre ea şi tatăl ei. Procesul urmează să aibă loc în aprilie 2025 la Paris.

Filmul "În plin soare" (1960), regizat de René Clément, l-a făcut cunoscut publicului larg pe Alain Delon, care s-a remarcat apoi şi în producţiile cinematografice "Rocco şi fraţii săi" (1960) şi "Ghepardul" (1963), ale regizorului italian Luchino Visconti, şi în lungmetrajul "Piscina" (1969), regizat de Jacques Deray.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pensia pe care o va încasa Traian Băsescu. Câți bani va lua fostul președinte, nimeni nu se aștepta la suma...
Digi FM
Richard Gere și Uma Thurman au făcut show la Cannes 2024. S-au distrat de minune la ședința foto pentru „Oh...
Pro FM
Anghel Damian, adevărul despre începutul relației cu Theo Rose, după despărțirea de Lia Bugnar: „Am fost...
Film Now
Cine este Emanuel Pârvu, regizorul filmului “Trei kilometri până la capătul lumii”. Pelicula a fost inclusă...
Adevarul
Dilema incredibilă a unui român din Spania: „Am aflat că nu sunt tatăl copiilor mei, ce să fac?"
Newsweek
6.400 lei pensie la recalculare deși are mai puțin de 40 de ani munciți. Câți bani ia în plus?
Digi FM
Imagini cu erupţia vulcanului Ibu din Indonezia, pe fundalul fulgerelor
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Reacția unei pisici când o șopârlă își desprinde coada pentru a scăpa din ghearele ei: „Nu știe ce s-a...
Film Now
Kevin Costner, apariție rară alături de cinci dintre cei șapte copii ai săi, la Cannes. Actorul, în lacrimi...
UTV
(VIDEO) P Diddy isi cere scuze dupa publicarea unei inregistrari video in care isi loveste fosta iubita. “Am...