Luis Rubiales a demisionat de la conducerea Federaţiei de fotbal a Spaniei, la o lună după scandalul sărutului forțat

Data publicării:
Momentul în care Rubiales o sărută pe Hermoso și pentru care a fost suspendat de FIFA.
Momentul în care Rubiales o sărută pe Hermoso și pentru care a fost suspendat de FIFA. Foto: Profimedia

Luis Rubiales a demisionat din funcția de șef al Federației Spaniole de Fotbal, la aproape o lună după ce a sărutat-o forțat pe mijlocașa Jenni Hermoso după victoria Spaniei la Cupa Mondială de fotbal feminin, relatează The Guardian.

Rubiales a încercat inițial să minimizeze controversa cu privire la sărutul forțat de după victoria echipei Spaniei cu 1-0 împotriva Angliei, la Sydney. El a spus că cei care l-au criticat sunt „idioți și oameni proști”, în condițiile incidentul a provocat indignare pe plan global, a dus la suspendarea lui provizorie de către FIFA și a determinat-o pe Hermoso să depună o plângere penală, în care îl acuză de agresiune sexuală.

„Astăzi, la ora 21:30, i-am transmis preşedintelui Pedro Rocha demisia mea din funcţia de preşedinte al RFEF. L-am informat, de asemenea, că am făcut acelaşi lucru cu funcţia mea în cadrul UEFA. După suspendarea rapidă de către FIFA, în plus faţă de restul procedurilor împotriva mea, este clar că nu mă voi putea întoarce la poziţia mea. A insista să rămân în aşteptare şi să mă agăţ de funcţie nu va aduce nimic pozitiv, nici pentru Federaţie, nici pentru fotbalul spaniol”, arată un comunicat al lui Rubiales.

„Nu vreau ca fotbalul spaniol să fie afectat de această campanie disproporţionată şi, mai presus de toate, iau această decizie după ce m-am asigurat că plecarea mea va contribui la stabilitatea care va permite atât Europei, cât şi Africii să rămână unite în visul anului 2030, care va aduce în ţara noastră cel mai mare eveniment din lume.

Trebuie să privesc înainte, să privesc spre viitor. Acum există ceva care mă preocupă profund. Am încredere în adevăr şi voi face tot ce-mi stă în putinţă pentru a-l face să prevaleze. Fiicele mele, familia mea şi oamenii care mă iubesc au suferit efectele unei persecuţii de neconceput, precum şi ale multor neadevăruri, dar este de asemenea adevărat că pe străzi, din ce în ce mai mult în fiecare zi, adevărul prevalează”, potrivit comunicatului.

Federaţia spaniolă a confirmat demisia într-un comunicat.

Selecţionerul echipei feminine a Spaniei, Jorge Vilda, un apropiat al lui Rubiales, a fost demis marţi din funcţie.

Parchetul spaniol a cerut, vineri, inculparea pentru „agresiune sexuală” a lui Rubiales, care riscă de la o amendă până la patru ani de închisoare.

Editor : M.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
ITP obligatoriu la 6 luni pentru anumite mașini: când se impune și ce activități vizează noua lege din România
Digi FM
“A ieșit la atac când s-a văzut cu sacii în căruță”. Reacția unor profesori după discursul tranșant al șefei...
Pro FM
Rochie mulată și decupată pe tot abdomenul, atitudine de milioane. Alexandra Stan e stăpână pe propria...
Film Now
A fost soție de actor și obișnuia să strălucească. Acum trăiește pe străzi, caută prin tomberoane și tot ce...
Adevarul
Parodii virale ale influencerilor pe tema alegerilor: „Ca primarul - a furat, dar a si făcut"
Newsweek
SUA desfășoară forțele nucleare. Rusia trimite în Cuba fregată cu Zircon. O nouă criză a rechetelor?
Digi FM
Pepe, nuntă pe malul lacului, în ziua în care fiul lui a împlinit 2 ani. Cununie religioasă în aer liber...
Digi World
Cât detergent se pune în mașina de spălat. Mulți irosesc detergentul lichid
Digi Animal World
Un bărbat refuză să spună în public numele câinelui, după ce iubita sa l-a botezat: „Se simte jenat”
Film Now
Câți bani a câștigat Tom Hanks pentru rolul din „Forrest Gump” datorită unei clauze de geniu din contract
UTV
Cum arata acum Oana Vincu, la 23 de ani de la destramarea trupei Genius. Vezi cu ce se ocupa acum membrii...